joi, 29 ianuarie 2009

Gătitul chiar e o filozofie

Am mai auzit una în seara aceasta. O femeiușcă blondă spre alb mai mult, cu decolteu adânc și fără sutien (dar vă jur că nu vreau să fiu rea cu afirmația asta) a cotrobăit în puțul gândirii ei și a zis așa: Ce mă, gătitul nu e o așa mare filozofie! Mi s-a urcat sângele la cap când am auzit-o. Zău așa! Când știu prea bine ce greu e să frămânți o pâine de casă sau să faci gogoși cu toate ochiurile de la aragaz aprinse ca să fie cald să crească aluatul. Sau să te împuți din cap până-n picioare de miros de ceapă prăjită pentru tocăniță sau de miros de usturoi pentru ciorba de burtă. Nu e mare filozofie? Păi să mai înșir câteva....

Ce poate fi mai rău decât să fierbi trei ore la o fasole și când să verifici dacă mai are... Ups. Jumătate din boabe sunt prinse pe fundul oalei și pute în toată casa a arsură. Nu de alta, dar soțul tocmai se întorcea de la serviciu și ce să-i pun în farfurie? Fasole cu miros de afumătură. Și asta nu de la o bucată de carne de porc.

Ce poate fi mai rău decât să stai jumătate de zi să frămânți la un cozonac, să-l întorci pe toate fețele, să-l arunci în sus și-n jos până spargi toatele bulele de aer din cocă și după ce îl pui la cuptor o oră și vrei să te lauzi cu el, surpriză! Are aspectul și culoarea unui cozonac, dar gustul de pâine fără sare. Poate fi mare filozofie și la o simplă salată verde pentru că trebuie să știi câtă sare să pui, să o rupi cu mâna, nu să o toci ca să se păstreze proaspătă, să pui puțin oțet sau zeamă de lămâie numai cât să înțepe ușor și apoi să o ungi puțin cu ulei.

Îmi place la bucătărie și câteodată îmi iese mâncarea, chiar foarte bună. Mă zbat, mă chinui și încerc să fiu o maestră. Uneori am noroc, alteori pe jumătate. Am furat câte ceva de la bunica mea. Făcea o mâncare dumnezeiască. Avea nevoie doar de o plită de sobă, puțină sare și carnea sau legumele necesare. Fără ierburi aromatice, fără vegeta sau alte chimicale. Cam așa îmi place și mie să gătesc. Doar că nu e deloc ușor să faci ceva cu adevărat gustos și aspectuos pe deasupra.

Și DA! Gătitul chiar e o filozofie, pe care am învățat-o și o învăț în fiecare zi la bucătărie, cu transpirație pe frunte, cu bășici pe degete, de la uleiul care n-are stare în tigaie, cu părul mirosind a ceapă sau a usturoi, cu hainele pătate, dar și cu entuziasm. Mi-ar fi plăcut să fiu bucătar. Și n-aș fi fost unul de fițe pentru că mie îmi place să toc ceapa sau să curăț cartofi. Nu fug de treburile murdare. Nu-mi vine în cap nicio încheiere la însemnarea asta, așa că termin cu o declarație sinceră: în ultima săptămână, nu am ars nicio mâncare.

6 comentarii:

Alexandru Zaharia spunea...

ai uitat sa spui dezastrul care ramane in bucatarie dupa tine. dar ce mai conteaza, cand ne lingem satisfacuti degetele...

verbiaj. spunea...

sunt convins ca faci o omleta excelenta.

Ginette spunea...

Esti o scumpa, foarte bun articolul. Te pup si spor la treaba !

PETISA spunea...

ai dreptate, Z. am nevoie de ajutor la curatenie.

draga verbiaj, nu doar omleta...:)

multumesc, draga ginette. tot invat cu bucatareala. o zi frumoasa si tie.

verbiaj. spunea...

deci iti place sa gatesti cu o mana pe tigaie si una pe oua.

PETISA spunea...

sa incerci si tu sa vezi cum e...