duminică, 30 august 2009

De prin casă








(c) Fotografii de Petisa. Am revenit la aparatul meu profesionist.
Aşa că am pus câteva fotografii cu un nou stadiu al casei. Mai sunt multe de făcut, dar avem răbdare. Deocamdată, suntem mulţumiţi.

vineri, 28 august 2009

Televizorul stă comod pe comodă






(c) Petisa (din păcate, pozele sunt făcute tot cu telefonul, pentru că încă n-am desfăcut bagajele şi n-am scos aparatul foto la suprafaţă). Z. a luat două cutii pline cu piuliţe şi scânduri pentru a ieşi comoda asta simpatică. Au lucrat la ea Z şi un prieten, mai bine de două ore. Dar i-au dat de cap. Oficial, este prima piesă de mobilier de la noi din casă.

duminică, 23 august 2009

Mâine, e gata!





(c) Petisa
Fotografiile au fost făcute cu telefonul, aşa că nu vă lăsaţi păcăliţi de culori. La bucătărie, gresia e crem, iar la baie e verde. O să revin cu fotografii făcute cu Nikonul. Mai e un pic până mâine seară când pleacă meşterii. Am renunţat la două uşi, cele de la sufragerie, şi la o bucată de perete de la bucătărie pentru a fi mai spaţioasă. Deocamdată, sunt mulţumită de cum au lucrat meşterii. Mai au de pus parchetul (auriu spre roşcat, depinde cum bate lumina). Mai avem multe de făcut. Adică, de mobilat şi utilat. Dar la salariile viitoare, pentru că banii pentru renovare s-au epuizat. Şi tre' să mai dăm şi nişte datorii.

miercuri, 19 august 2009

Cadou


(c) Petisa

luni, 17 august 2009

Încă un pic







(c) Fotografii de Petisa

... şi casa-i gata. Cam o săptămână mai durează până ce ne mutăm în „casă nouă“.

joi, 13 august 2009

Cam aşa arată acum casa





(c) Fotografii de Petisa (cu telefonul)

luni, 10 august 2009

Îmi amenajez casa

De trei ani am cumpărat casa şi abia acum o răsturnăm cu susu-n jos. Au trecut deja trei ani?! Mai avem 27 de ani de plată la bancă. Ei, încep să scadă. Azi ne-am trezit, eu şi Z, la 7.00. E ora 23.00 şi suntem rupţi de oboseală. Am luat la rând magazinele cu gresie, faianţă şi parchet. Ne-am hotărât la ceva, dar parcă e nevoie să mai vedem.

Mă gândeam că e greu să fii om mare. Să găseşti meşteri, să cauţi toate cele pentru casă, să faci mâncare, să te duci la serviciu, să speli şi să-ţi faci tot felul de calcule, pe care oricum le-ai aduna sau scădea, tot nu ies. Banii sunt puţini, meşterii cer mult, iar lucrurile de calitate au un preţ. Totuşi, aceste văicăreli ale mele au şi o parte bună. Şi, zic eu, foarte importantă în viaţa unui om. Mare, cum îmi place sau nu-mi place, am ajuns. Astăzi, în timp ce mă uitam după gresie şi faianţă, am avut aşa un sentiment plăcut, mi se încreţise pielea de emoţie că eu eram în stare să aleg, să decid pentru mine, pentru noi, pentru o casă. E un lucru mare pentru cei care cred în familie, într-un loc al lor.

Şi da, am început amenajările. Sună a dezastru, a moloz, a praf, a şmotru. Şi încă n-au venit meşterii. Miercuri e ziua cea mare când încep lucrările de spargere, de curăţare a pereţilor, de văruire. Abia am pus termopane. De miercuri, ne mutăm la nişte prieteni. Pisoiul, de care mi-e dor în fiecare seară, e la Brăila, la socrii. Cam într-o săptămână şi jumătate cred că o să vă arăt poze din "noua" casă. Mâine dimineaţă, o luăm de la capăt, de la 7 dimineaţa pornim iar căutările. Iar seara, aruncăm totul în saci.

De n-aş uita mâine să îi spun mamei mele "La mulţi ani!". Împlineşte 54 de ani.

duminică, 9 august 2009

Prin oglindă










(c) Fotografii de Petisa

duminică, 2 august 2009

Floarea-soarelui mâncată de păsări


(c) Fotografie de Petisa

Maşini de epocă










(c) Fotografii de Petisa

Văzute la Rm. Vâlcea.