Nikita. Nu Stănescu. Nu Mihalkov.

De când vreau să scriu ceva despre fătuca asta indecentă. E Nikita. Nici pe departe nu seamănă cu personajul de film. Aia blondă şi slăbănoagă. Asta e, bine tot blondă, dar grasă, bondoacă şi cu gura mare. Ca să scoată numai prostii. Îmi zice cumnată-miu pe mess: "Dă pe Acasă". Nici nu mă gândeam să văd altceva. La ştirile astea senzaţionale cu ţâţe, picioare, vulgarităţi, bâlbâieli şi tot tacâmul nici n-ai cum să te plictiseşti. Să revenim. La Nikita. Fata aia bătută de soartă, cu duşmani mulţi şi care a luat viaţa în propriile mâini de la o vârstă fragedă. Săraca fată vulgară. Mai grav este că televiziunea sus-numită o bagă în seamă. Păcat că nu îşi dă şi ea seama că oamenii ăştia îşi bat joc de ea şi chicotesc când aud ce prostii poate Nikita asta de cartier să scoată pe guriţă. O văzui în toată splendoarea. Ridicându-şi tricoul, lăsând să se scurgă sânii pe burtă în jos, unduindu-se în apă, pe apă şi pe sub apă. Cântând. Aoleu!!!!!!!! NU! A făcut-o televiziunea şi p-asta vedetă. Două muierici au sărit să-i ceară şi autograf. Au şi pupat-o. Mâine-poimâine o vezi cu bodyguard. Să te spânzuri de râs când o arată în biserică aprinzând o lumânare şi spunând "Tatăl Nostru" cu găleţi de lacrimi curgând pe obraz. Aşa-i Nikita. E fată bună ea, dar când tace şi când n-o vedem pe la televizor.