Olguta de doi bani şi ciorba de fasole de 1 milion

(c) fotozaharia

Mă cheamă Olguţa, am două codiţe şi sunt rest la pâine... Mamă, cât mă enervează ăştia care n-au să-ţi dea rest. "N-am două mii....", se miorlăie mai tot timpul vânzătoarele. "N-am o mie, n-am trei mii". N-am, n-am. Dacă mă duc şi eu şi zic: n-am să vă
dau 7 mii pe pâine. A? Aşa deci.... M-am ales cu Olguţa. Restul meu la pâine. Noroc că e o bomboană simpatică îmbrăcată în ciocolată şi înăuntru un jeleu delicios de banane. Am mai cerut una, la 2 bani, căci atât face. Şi dacă n-are să îţi dea rest trei mii sau patru tot o Olguţa primeşti. Dar ce te faci când te duci frumuşel la cantină, cu burta goală, pofteşti la ciorbă de fasole şi pămpălăul de casier, că aşa avea mutra, scotoceşte şi îţi arată că nu are să îţi dea rest la o biată hârtie de 1 milion. Şi totuşi proprietarul vrea să scape de ea (întâmplare adevărată. Am fost martoriţă. Verbiaj ştie. Scuze, ţi-am luat-o înainte, dar nu m-am putut abţine). "Ce doriţi întreabă bucătăreasa?" "O ciorbă de fasole", zise flămâzelul. Şi tot el trist: "Dar n-are să îmi dea rest la 1 milion..." Ridică şi tuta asta din umeri. Mergem la o altă cantină. Acolo, pentru o ciorbă de fasole (păi să vă spun că meniul era tras la indigo de la cealaltă cantină, mai la deal cu vreo 50 dă metri) trebuia să stai la coadă juma' de oră. Şi uite aşa a rămas omu' cu milionul în buzunar. Păi, nu e păcat?