De ce nu mă mai enervez?

De vreo câteva luni bune nu mă mai enervează nimic. Nu mai sunt stresată, nu mai sunt nervoasă, nu mai am dureri în piept. Nu m-am enervat deloc astăzi că de-abia am respirat la metrou, că m-am frecat de toţi tatuaţii, cu păr subraţ, de muncitorii cărora le miros picioarele a câine mort, de doamnele care n-au loc şi te împing cu poşeta. Nu! Am fost chiar liniştită şi m-am gândit la ale mele. Nu mă mai enervez nici când văd grase, mă, dar grase-rău, de le ies şuncile peste tot, că poartă tricouri mulate ca să li se vadă ţâţele mari şi pantaloni mulaţi să li se vadă curul cum atârnă de pământ. N-am nimic cu bietele fete că au ajuns aşa, dar să se îmbrace normal, se poate? Nu mă enervez că un kilogram de căpşuni, după care sunt moartă, la orice oră şi în orice anotimp, costă 7 lei şi nu îmi vine să îmi iau în fiecare zi. Nu mă enervez că mi-a venit întreţinerea mai mare ca astă-iarnă şi cu o cheltuială în plus - 34 lei canalizarea. Habar n-am ce înseamnă asta. Chiar nu pot să-mi explic de ce nu mă mai enervez şi sunt atât de liniştită. Să fie oare că mă apropii de 30 de ani şi mi-a venit mintea la cap, să fie oare că e vară şi că mi-au răsărit seminţele în ghivece, să fie oare că am chef tot timpul de plecat, să fie oare că mă gândesc mai puţin la lucrurile astea dăunătoare şi mai mult la viaţă? Bunica avea o vorbă: ai intrat în anul morţii! Ca o glumă, e bună. Dar mai am... Aşa că trebuie să găsesc un alt motiv pentru starea asta a mea de bine.




(c) fotografii de Petisa

P.S. Am o tufă de iasomie sub balcon şi nu mă mai satur s-o privesc şi aud - la ora 9.00 seara - cum cântă păsărelele. Pe mai multe voci.