A naibii tanti Elvira!

(c) fotografie de Petisa

„La noi la Brăila / La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia iubeşte (sau munceşte, depinde de versiune) / Bărbatul plăteşte”.

Molipsită de Cezar, care a scris pe blogul lui despre bordelul Casa de Piatră, am zis să caut rămăşiţele unui alt bordel celebru, a lu` tanti Elvira din Brăila, unde am fost în acest sfârşit de săptămână. (nu la bordel, căci el nu mai există, ci la socrii mei de la Dunăre :)).

Pe un crivăţ care îmi tăia faţa şi mâinile (însoţită de Z., care e de prin partea locului), am pornit, la pas, să găsesc acel loc unde şi-au pierdut minţile şi banii puştanii de 14-15 ani care îşi cheltuiau toată alocaţia la curve, bărbaţii însuraţi care voiau „plăceri nebănuite” (cred că mai luau şi vreo frumuseţe de sifilis ca să se sature de aventură), dar şi bărbaţii singuri, care se cufundau între sânii dolofanelor dudui care câştigau uşor - zic eu - bani buni. Am citit că, pe-o noapte, prostituatele cereau între 50 şi 100 lei, plus masa de seară. O „întâlnire scurtă” în Grădina Mare, în boscheţi, îl costa pe client între 10 şi 50 de lei. Vorbesc despre perioada cuprinsă între anii 1922-1944, cel târziu 1948, când portul Brăilei era plin de bordeluri. Casă lângă casă.

Am căutat, e drept cam fuşerit, pe internet să văd unde a trăit tanti asta Elvira. Pe un blog, la comentarii, cineva a scris că ar fi fost undeva pe strada Caragiale. Înainte de a ieşi în stradă, i-am întrebat pe socrii mei dacă au auzit ceva despre acest loc. Vag şi-au adus aminte că există o melodie: „La noi, la Brăila, la tanti Elvira....”, mi-a fredonat soacră-mea, dar mai mult nu ştia. Pe socru-meu, l-am aţâţat. Nu ştia de acest bordel şi m-a tot întrebat cine a fost tanti Elvira, când a existat ea. „Lasă-l mamă că n-a fost pe acolo că nici nu era născut în perioada aceea”, intervenea soacră-mea râzând. „Bun, dar am auzit că ar fi fost pe strada Caragiale...”, am zis eu. Socru-meu şi-a scos din sertar hărţile vechi şi a căutat străzi cu denumiri vechi. A venit într-o vizită neanunţată şi fratele lui socru-meu, care are 74 de ani. „Stai că am noroc”, am chicotit eu. De unde! Săracu’ om s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat. „Da’ ce înseamnă matroană?” E clar că nu ştia despre ce vorbesc eu. Că tanti Elvira a fost aşa şi pe dincolo, că avea bordel...


(c) fotografie de Petisa - Moş Vasile, căutând străzi vechi din Brăila interbelică

Am ieşit în stradă. M-am dus pe Caragiale. Am ochit un domn amabil, până în 60 de ani. L-am abordat direct. I-am zis de bordel, de tanti Elvira, de curve. Nu ştia nimic de aşa ceva. Îşi aducea aminte tot de melodie. De primele versuri şi atât. L-am pus pe gânduri şi bietul om a început să întrebe în stânga şi în dreapta oameni care trăiau de-o viaţă pe Caragiale şi nimic. Uitându-se lung la toate clădirile de pe Caragiale, omu’ meu, cu căciulă neagră trasă pe urechi, mi-a zis aşa: „Vă rog frumos, dacă găsiţi bordelu’ ăla, veniţi să îmi spuneţi şi mie că tare m-aţi făcut curios....” „Cum se face că sunteţi din Brăila şi nu ştiţi de tanti Elvira?”, l-am chestionat eu. „Poate din vina comuniştilor, care au vrut să şteargă de pe faţa pământului orice urmă de desfrâu”. Şi şters a rămas că mulţi brăileni habar n-au de această tanti Elvira.


(c) fotografie de Petisa - strada Neagră din Brăila

După mai multe încercări, am ajuns şi la teatrul „Maria Filotti”. Aici, am dat de o doamnă cu părul aproape alb, care a zâmbit când ne-a auzit ce căutăm. „Ăştia sunt nebuni”, o fi gândit ea. Doamna ştia ceva-ceva. „În perioada interbelică au existat foarte multe bordeluri în Brăila. Pe strada Roşie, pe strada Neagră... Pe toate străzile din apropierea portului. Toate aveau un felinar în faţă. Când era stins, însemna că fetele erau ocupate. Când felinarul era roşu, fata era liberă. Uitaţi-vă după casele cu felinar că acelea au fost cândva bordeluri”. „Dar de doamna.... tanti... Elvira, ce ştiţi?”, m-am bâlbâit eu. „Ei... Nu era o doamnă... (a zâmbit). Cred că tanti Elvira asta avea mai multe bordeluri, nu unul. Şi mai cred că tanti Elvira n-a existat în persoană, ci ar fi fost denumirea generică a matroanelor”. Când am dat să plecăm, doamna ne-a îmbiat candidă: „Nu veniţi diseară la teatru? Avem o piesă foarte bună”.

Eu trebuia să găsesc bordelul lu’ tanti Elvira. M-am dus pe strada Neagră, cu Z. şi cu un prieten. Şi am tot căutat case cu felinar. Am găsit una singură cu felinar. Nu ştiu dacă a fost bordel la origini, dar m-am bucurat că avea felinar. I-am făcut o poză. Era pustiu pe strada Neagră din Brăila, despre care se spune că era raiul prostituatelor între 1922-1944, când stăteau pâlcuri-pâlcuri la colţ de stradă. Astăzi, multe case sunt dărăpănate, cu geamuri sparte şi cu lacăte la porţi.


(c) fotografie de Petisa - casă din Brăila cu felinar, de pe strada Neagră

Naşa soţului meu mi-a povestit cum bărbaţi pe care îi cunoştea ea de la ţară au frecventat astfel de bordeluri. După ce terminau cu munca la câmp, dădeau fuga la amor. Aşteptau să fie chemaţi de matroană. Aveau bon de ordine. Am râs teribil când mi-a spus naşa că un bărbat a fost tras de mânecă de patroană şi muştruluit: „Un' te duci, mă, cu izmenele pe tine la femeia aia? Lasă-le aici”. Unii spun cum îi învăţa matroana să se poarte cu prostituatele. Alţii ieşeau ruşinaţi de la femei că nu fuseseră în stare de nimic când ajungeau în faţa lor.

Impresia mea e că brăilenii şi-au şters din memorie desfrâul interbelic şi chiar am sentimentul că nici nu le pasă de acest moment „ruşinos” din istoria oraşului lor. Dacă mie mi se pare exotic şi amuzant, lor li se pare un subiect îngropat. Nici măcar de povestit la un pahar de spriţ.

Bonus
„Statură mijlocie, păr castaniu, ochi căprui, semne particulare – nas mare, naţionalitate română, necăsătorită, nu ştie carte, stare sanitară – sănătoasă” – se descria Ana, zisă şi Aurica, de 18 ani.

„Părul castaniu, ondulat sub formă de sărmăluţe, cu ochii albaştri” – Lenuţa, divorţată, 30 de ani.

„Brunetă cu ochii verzi şi cu alunică deasupra nasului, în partea dreaptă” – Rudula, iar Angela avea „alunică păroasă de pe dosul mânei drepte”. (informaţii găsite în Jurnalul naţional)