Mizerie de cartier

Aşa arată acum cinematograful Dacia de pe Calea Griviţei, din Bucureşti






(c) fotografii de Petisa

Sâmbătă am ieşit în stradă. Era friguţ, dar asta nu ne-a împiedicat pe mine şi pe Z. să luăm la picior străzile din Bucureşti, cu aparatul foto la gât. Am parcat maşina în faţa unei agenţii de voiaj, aproape de Gara de Nord şi am luat-o domol pe Calea Griviţei, unde stăpâni sunt ţiganii şi alţi oameni mai puţin civilizaţi, deci golanii. Am ochit un zid dărăpănat şi cojit, dar care părea să aibă o poveste. La bază era mânjit de graffiti cu substrat filozofic de cartier, iar în partea superioară încă mai păstra resturi din câteva sculpturi, care odinioară fuseseră o piesă de artă.

În colţul străzii, am dat de o spărtură în zidul clădirii şi am intrat să trag câteva fotografii. În acel moment, habar n-aveam în ce rest de clădire intrasem. Peste tot puţea a pişat şi a rahat, în care am avut grijă să nu calc. Cât vedeai cu ochii numai gunoaie. Mi-am zis că asta a fost cândva o clădire de seamă după urmele aristocratice de pe pereţi. La ieşirea din acest peisaj grotesc, m-au întâmpinat doi domni, care m-au luat la întrebări. "Ce faceţi domnişoară, filmaţi?" Am făcut pe proasta şi am mers mai departe. Au mai dat ei din gură, dar nu i-am băgat în seamă. Le călcasem locul lor de făcut pipi şi de fumat ţigări ieftine. Poate mai făceau şi altele pe acolo, nici nu vreau să îmi imaginez ce.

După vreo oră de hoinăreală, ne-am întors la maşină pe acelaşi drum. De data asta, am ridicat capul să văd în ce clădire intrasem mai devreme. Scria cu litere ruginite: Cinema Dacia. Nu mi-a venit să cred în ce hal a ajuns acest cinematograf, despre care se spune că era unul dintre preferatele lui Ceauşescu. Se pare că acesta era îndrăgostit de grădina de vară a cinematografului. Aşa a scăpat de la demolare. Unii zic că cinema Dacia ar fi fost construit în anul 1905, alţii în perioada interbelică. Oricare ar fi anul înfiinţării lui, acum a ajuns groapa de gunoi a "cinefililor" de Griviţa.