Maşină aproape gratis...

Îl aşteptam pe Z. să vină de la serviciu şi mă bâţâiam de colo-n colo, nu de frig, ci din cauza unor nevoi mai speciale care mă cereau într-un anume loc. Cu gluga trasă pe cap, cu o mână în buzunar şi cu una pe umbrelă, m-am postat lângă un chioşc de bilete. M-am tot uitat lung după tramvaiele burduşite de oameni şi când se deschideau uşile, mă apropiam de marginea străzii şi îmi lungeam ochii după Z. A trecut un 41, a trecut al doilea, a trecut şi al treilea. Apoi, nu le-am mai ţinut socoteala. M-am dat trei paşi înapoi şi m-am proptit în mijlocul trotuarului. Mă tot miram, deşi nu era deloc o noutate, cât puhoi de lume se strânsese în staţia de tramvai. Un golan umflat, cu fesul pe ochi, a ţipat de la semafor: "Bă, să stai acolo!" Era roşu şi "fiara" a trecut strada, ignorând claxoanele. Şi-a fluturat palma grea şi a continuat: "Bă, să stai acolo!". M-am uitat în spate să văd cu cine vorbeşte. M-am gândit că este unul de-al lui, ras în cap şi cu lanţ greu la gât. Nicidecum. Un tânăr în geacă de blugi ştergea liniştit oglinzile unei maşini albe, plină de rugină pe la uşi. Nu părea afectat de vorbele golanului, care a mers întins spre el. "Bă, tu eşti proprietarul maşinii?", a întrebat ţiganul cu muşchi umflaţi la sală. N-am auzit niciun răspuns. Cei doi bărbaţi au dat mâna şi n-au mai scos o vorbă. Cu gluga cu puf trasă pe cap şi cu mâinile în buzunar, m-am îndreptat spre maşină. Era de vânzare. Pe o coală albă a fost scris cu pixul 50.000.000 lei. Apoi, şters şi scris 25.000.000 lei, cu menţiunea "Toate merg foarte bine". Era un Opel Kadett alb. Proprietarul a urcat la volan. A dat o cheie, n-a vrut. A mai dat una, tot n-a vrut. Nici a treia oară n-a fost cu noroc. Maşina s-a lăsat greu sedusă. A coborât de pe trotuar cu pârâituri în fund, abia târşindu-şi după ea fumul gros. Ce bine că "toate merg foarte bine", mai puţin motorul!