Cu mucii în şerveţelul verde

Cum am urcat în metrou, am căutat repede un loc aşa cum fac toate babele de teamă că o să le curgă carnea pe ele timp de o staţie. Ei bine, aveam de mers mai multe staţii şi m-am bătut pentru un loc. Cu mine însămi. După două minute, mi-am proptit ochii pe două persoane aflate în faţa mea. Nu erau persoane obişnuite. Nici măcar îndrăgostiţi care se pupă cu zgomot tot timpul. Nici măcar golani cu geacă de blugi sau de piele care molfăie gumă şi înjură de toţi morţii sau rânjesc cu toţi dinţii. Era un copil cu muci la nas, fericit că îi curgeau în gură şi îi sugea cu nesaţ. Rupea nişte grisine într-o pungă. Zâmbea tot şi era tare concentrat pe punga lui pe jumătate plină. Lângă el, taică-su. Prost îmbrăcat, cu mustaţă răsucită, se uita urât la mucosul lui. Nervos că voia să doarmă şi tăntălăul de fi-su făcea zgomot, i-a tras un cot în pieptul care împroşca peste tot microbi. Tuşea ca un copil nesănătos ce era, ca un copil care este tot timpul ud la fund, ca un copil care mănâncă cu mâinile murdare, ca un copil care poartă în el povara părinţilor neglijenţi şi săraci. M-a surprins o imagine. Prea dură pentru un copil de trei-patru ani. Tusea măgărească a muciosului şi nasul pe care şi-l trăgea mereu cu naivitate au deranjat-o pe tânăra blondă de lângă el, care citea dintr-o broşură. Întâi, i-a făcut observaţie să vorbească mai încet şi să termine cu punga aia pe care tot o flutura prin faţa noastră. Apoi, nervoasă foc, a scos din geantă un pacheţel cu şerveţele verzi. I-a întins în scârbă unul, fără să se uite la băieţel, şi şi-a văzut mai departe de citit. Băieţelul l-a luat mirat, neştiind de ce i l-a dat, apoi liniştit şi cu faţa lui zâmbitoare, l-a dus uşor la nas şi s-a mozolit un pic. Apoi, l-a băgat mototolit în buzunar. La staţia de metrou Victoriei, taică-su la târât după el crezând că e Gara de Nord.