Crăciun colorat

chris rea-driving home for christmas
Asculta mai multe audio Muzica »

Nişte beculeţe şi un brad

Ca să intrăm şi noi în spiritul Sărbătorilor, cum se zice, am pus luminiţe prin casă, care pâlpâie în nuanţe de verde, galben, roşu şi albastru. N-au cântecele ca instalaţiile pe care le atârnam în brad când eram mică, dar zece minute pe seară colorează dormitorul.


(c) fotozaharia

... Şi brăduţul artificial, împodobit acum două-trei zile şi cocoţat pe masa din bucătărie. N-am luat unul natural pentru că Mişu-blănosul s-ar fi urcat în el şi, la cât de dolofan e, l-ar fi pus imediat la pământ. Suntem păţiţi.

Moşu' mi-a adus un bonsai

Se spune despre bonsai că este planta iubirii. E un copăcel tare haios, e foarte stufos şi e plin de frunze mărunte. Nu se udă ca toate celelalte plante obişnuite de apartament, ci se bagă cu totul în apă, apoi se stropesc frunzuliţele. O dată pe săptămână se hrăneşte cu ceva anume. Încă nu am aflat cu ce. Şi mai face şi flori, unele mici şi albe.

(c) me, only me

Să nu-mi spuneţi că nu există Moşi, că nu vă cred. La mine, au venit anul acesta foarte încărcaţi. De-abia e începutul. Pentru că am fost foarte-foarte cuminte.

Maşină aproape gratis...

Îl aşteptam pe Z. să vină de la serviciu şi mă bâţâiam de colo-n colo, nu de frig, ci din cauza unor nevoi mai speciale care mă cereau într-un anume loc. Cu gluga trasă pe cap, cu o mână în buzunar şi cu una pe umbrelă, m-am postat lângă un chioşc de bilete. M-am tot uitat lung după tramvaiele burduşite de oameni şi când se deschideau uşile, mă apropiam de marginea străzii şi îmi lungeam ochii după Z. A trecut un 41, a trecut al doilea, a trecut şi al treilea. Apoi, nu le-am mai ţinut socoteala. M-am dat trei paşi înapoi şi m-am proptit în mijlocul trotuarului. Mă tot miram, deşi nu era deloc o noutate, cât puhoi de lume se strânsese în staţia de tramvai. Un golan umflat, cu fesul pe ochi, a ţipat de la semafor: "Bă, să stai acolo!" Era roşu şi "fiara" a trecut strada, ignorând claxoanele. Şi-a fluturat palma grea şi a continuat: "Bă, să stai acolo!". M-am uitat în spate să văd cu cine vorbeşte. M-am gândit că este unul de-al lui, ras în cap şi cu lanţ greu la gât. Nicidecum. Un tânăr în geacă de blugi ştergea liniştit oglinzile unei maşini albe, plină de rugină pe la uşi. Nu părea afectat de vorbele golanului, care a mers întins spre el. "Bă, tu eşti proprietarul maşinii?", a întrebat ţiganul cu muşchi umflaţi la sală. N-am auzit niciun răspuns. Cei doi bărbaţi au dat mâna şi n-au mai scos o vorbă. Cu gluga cu puf trasă pe cap şi cu mâinile în buzunar, m-am îndreptat spre maşină. Era de vânzare. Pe o coală albă a fost scris cu pixul 50.000.000 lei. Apoi, şters şi scris 25.000.000 lei, cu menţiunea "Toate merg foarte bine". Era un Opel Kadett alb. Proprietarul a urcat la volan. A dat o cheie, n-a vrut. A mai dat una, tot n-a vrut. Nici a treia oară n-a fost cu noroc. Maşina s-a lăsat greu sedusă. A coborât de pe trotuar cu pârâituri în fund, abia târşindu-şi după ea fumul gros. Ce bine că "toate merg foarte bine", mai puţin motorul!

Pune mâna pe Vasilică!

O ţigancă cu hainele atârnate pe ea, mirosind a mâncare şi a transpiraţie veche, a urcat la Gara de Nord. Ţinea în braţe un copil de ţâţă, adormit în scutece ude, de un alb murdar. Pe lângă ea ţopăia o fetiţă urâţică, cu o căciulă roşie pe cap, cu cizme de cauciuc în picioare şi cu pantalonii rupţi. Ţiganca încerca să lase impresia că fata de cinci-şase ani nu era a ei şi întâmplător se agăţa de ea cu o mână murdară, cu unghii netăiate. Fata cu ochi mari şi cu părul despletit ieşit de sub fes ţinea strâns la piept un miel slăbănog, care mesteca încontinuu, behăind din când în când. Avea la gât un ciucuraş roşu să nu-i fie de deochi. Fetiţa şi mielul ei alburiu, căruia i se vedeau coastele, au luat la rând fiecare om din metrou. „Pune mâna pe Vasilică, să-ţi poarte noroc”, bolborosea fetiţa printre dinţii stricaţi, uitându-se câş când vorbea cu cel din faţa ei. Am privit-o zâmbind. Nu i-am vorbit urât, aşa cum obişnuiesc oamenii să se adreseze cerşetorilor, nici nu am gonit-o, dar nici nu i-am dat bani. Am lăsat-o să-şi zică până la capăt replica pe care o repeta şi celui de lângă mine şi am privit când la ea când la mielul cu bot ţuguiat şi ochi umezi. O doamnă durdulie din faţa mea şi-a întors portofelul pe dos şi a găsit patru bănuţi. Unul i-a căzut pe jos, sub scaune. Nu s-a aplecat după el, însă s-a oferit să ţină mielul cât timp fetiţa căuta moneda de cinci bani. Fericită că a găsit bănuţul, îndesându-l în buzunarele de la pantaloni, a mers mai departe. O altă doamnă i-a umplut mânuţa cu monede de un ban sau de cinci bani, iar de la alte două tinere a primit câte o bancnotă de 1 leu. Nu s-a uitat prea mult la banii strânşi, poate nici nu îşi dădea seama de valoarea lor. Ea ştia una şi bună. Să îi îndemne pe oameni să îl mângâie pe Vasilică al ei, pentru ca apoi să întindă mâna după un bănuţ.

P.S. Plimbatul mielului în această perioadă este una dintre multele tradiţii moştenite sau inventate de-a lungul istoriei de poporul ăsta român. Se zice că dacă îl mângâi pe Vasilică o să ai noroc tot anul. Nu există prea multe date despre acest obicei şi când a apărut el, însă de ceva timp încoace a devenit o practică foarte bănoasă. Să trăiască, Vasilică!

L-am mâncat pe Mozart

(c) me, only me

Îi mulţumesc lui Viorel pentru bombonica de la Viena. Am mâncat-o cu o poftă mare cât un cap de geniu. Poate aşa îmi vine şi mie mintea la cap. :) Guguloiul ăsta ciocolatiu de Mozart a fost tare bun. I-am făcut şi-o poză ca să am o amintire pentru vremuri mai grele.

Cu mucii în şerveţelul verde

Cum am urcat în metrou, am căutat repede un loc aşa cum fac toate babele de teamă că o să le curgă carnea pe ele timp de o staţie. Ei bine, aveam de mers mai multe staţii şi m-am bătut pentru un loc. Cu mine însămi. După două minute, mi-am proptit ochii pe două persoane aflate în faţa mea. Nu erau persoane obişnuite. Nici măcar îndrăgostiţi care se pupă cu zgomot tot timpul. Nici măcar golani cu geacă de blugi sau de piele care molfăie gumă şi înjură de toţi morţii sau rânjesc cu toţi dinţii. Era un copil cu muci la nas, fericit că îi curgeau în gură şi îi sugea cu nesaţ. Rupea nişte grisine într-o pungă. Zâmbea tot şi era tare concentrat pe punga lui pe jumătate plină. Lângă el, taică-su. Prost îmbrăcat, cu mustaţă răsucită, se uita urât la mucosul lui. Nervos că voia să doarmă şi tăntălăul de fi-su făcea zgomot, i-a tras un cot în pieptul care împroşca peste tot microbi. Tuşea ca un copil nesănătos ce era, ca un copil care este tot timpul ud la fund, ca un copil care mănâncă cu mâinile murdare, ca un copil care poartă în el povara părinţilor neglijenţi şi săraci. M-a surprins o imagine. Prea dură pentru un copil de trei-patru ani. Tusea măgărească a muciosului şi nasul pe care şi-l trăgea mereu cu naivitate au deranjat-o pe tânăra blondă de lângă el, care citea dintr-o broşură. Întâi, i-a făcut observaţie să vorbească mai încet şi să termine cu punga aia pe care tot o flutura prin faţa noastră. Apoi, nervoasă foc, a scos din geantă un pacheţel cu şerveţele verzi. I-a întins în scârbă unul, fără să se uite la băieţel, şi şi-a văzut mai departe de citit. Băieţelul l-a luat mirat, neştiind de ce i l-a dat, apoi liniştit şi cu faţa lui zâmbitoare, l-a dus uşor la nas şi s-a mozolit un pic. Apoi, l-a băgat mototolit în buzunar. La staţia de metrou Victoriei, taică-su la târât după el crezând că e Gara de Nord.

Cum l-a pupat în fund Dali pe Ceauşescu

„Apreciez profund actul dvs. istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al dvs. respectuos, Salvador Dali”. Dali i-a trimis lui Ceauşescu această telegramă când nea Nicu a fost ales tiran. Pardon, preşedinte.

Însă nu doar Dali l-a pupat în fund pe „acest învăţat şi iluminat”, ci şi marii noştri scriitori şi artişti care l-au numit în diverse „opere”: „demiurgul”, „atoategânditorul”, „campionul păcii”, „semizeul”, „omul impecabil de geniu”, „cel mai viteaz dintre bărbaţi”.

Hai că asta e tare. Raţia de alimente între anii 1986-1989, pentru o persoană, era:
107 g carne, 215 g lactate, 75 g fructe, 116 g cartofi şi 181 g alte legume. Cică acest „regim” a fost decretat în „Programul de alimentaţie ştiinţifică cu scopul de a preveni obezitatea”. Da’ ce mai seamănă cu o reţetă de dietă puturoasă din revistele de astăzi care ne pun să mâncăm “sănătos”!
Mi-a mai plăcut şi asta: din 1985, responsabilii de cultură ai PCR au hotărât ca la Bucureşti, în noaptea de Înviere, să fie organizate concerte de muzică rock. Nu era un lucru chiar rău, însă capetele astea luminate urmăreau să-i îndepărteze pe tineri de biserică şi să-i convertească la ateism prin rock.

Bonus: 30.000 de militari au ridicat Casa Poporului, în curul căreia au intrat peste 2 miliarde de dolari.

Am luat informaţiile de mai sus din cartea „Epoca de Aur pentru copii”, povestită în imagini şi cuvinte alese de artistul Ştefan Constantinescu. Pentru o cravată de pionier, tre’ să faceţi un drum până la Muzeul Ţăranului Român, miercuri, 17 decembrie, ora 19.00. Este demenţială cartea.

Ce nu ştiam despre Ceauşescu

Ceauşescu joacă şah

Iar Elena bagă remi.

(c) Fototeca online a comunismului românesc

Astăzi am primit un email în genul "ştiaţi că"... În cinci paşi, am mai aflat câte ceva despre perioada Ceauşescu:

1. În 1968, natalitatea s-a triplat faţă de anul 1966. Tot 1968, în toată ţara, s-au aprobat doar 28 de divorţuri.

2. Moş Gerilă l-a înlocuit pe Moş Crăciun în 1948, deoarece acesta din urmă era considerat de Partid " prea religios". Atunci, Partidul Comunist a decis ca zilele de 25 şi 26 decembrie să devină zile lucrătoare, iar Moş Gerilă să ofere cadouri copiilor pe 31 în loc de 25 decembrie.

3. Salariul oficial al lui Ceauşescu era în 1989 de 18.000 de lei, aproximativ 1.200 de dolari la cursul de atunci. Din această sumă, Ceauşescu depunea lunar 5.000 de lei la CEC, în contul copiilor săi.

4. În concediu, lui Ceauşescu îi plăcea să vâneze sau să joace cărţi, şah, biliard şi volei. Se spune că poetul său preferat era Mihai Eminescu. Se uita la filme poliţiste americane, iar serialul favorit era Kojak. (Da' era cult, nu glumă!)

5. Ceauşescu a aflat despre cutremurul din 1977 în timp ce se afla în capitala Nigeriei, la un banchet oferit de şeful statului nigerian. Iniţial, el a crezut că Bucureştiul a fost distrus integral din cauza beznei totale.

O zi bună de plajă

"O zi bună de plajă" este un scurtmetraj românesc de zece minute, care a luat Ursul de Aur la Festivalul de film de la Berlin din acest an. L-am văzut aseară pe HBO. După cele zece minute, am făcut gura pungă şi m-am întrebat cu voce tare cum de acest pseudofilm a câştigat ditamai trofeul. Un răspuns ar fi că e românesc şi acum tot ce e românesc se premiază, indiferent dacă e o prostie sau nu. Ar mai fi ... N-ar mai fi nimic pentru că acesta e singurul motiv care mi-a venit în minte. E o porcărie de film. Bine că a fost scurt şi n-am pierdut decât zece minute din viaţă ca să-l văd.

Se supără cineva dacă spun care e subiectul acestui film stupid? Dacă da, îmi cer iertare, dar mai bine mă credeţi pe cuvânt că nu merită osteneala să vă obosiţi creierul şi ochii să vă uitaţi la aşa ceva. Trei băieţi într-o camionetă galbenă gonesc spre mare. În drum dau de o prostituată pe care, cred, nu mi-am dat seama din film, o urcă în dubă cu forţa. Ajunşi pe plajă se dezbracă, dar nu de tot, şi se aruncă în valuri. Ei, e soare, e mare, e cald şi bine, şi-i înţeleg. Prostituata iese din dubă. Băieţii o târăsc în apă şi o pipăie niţel. Ea se zbate că nu-i place. Îmi dau eu seama după faţa ei schimonosită că nu-i convine bulăneala pentru că ştie că nu vede niciun ban de la coate goale ăştia mucoşi.

Surpriză. În dubă mai e un bărbat legat fedeleş care iese şi el la lumină. Dar la lumină dă de dracu. Ce să mai. Nu mi-am dat seama ce naiba au avut puştii cu ăştia doi de voiau să-i căsăpească până la moarte. Nu tu idee, nu tu noimă, nu tu nimic. Un film în care se întâmplă ceva-ceva, dar aşa ca să fie niţică acţiune. Şi o prostituată căreia îi vedem doar fundul urât şi faţa spoită.

Dar am găsit altceva mai interesant ca filmul. Regizorul Bogdan Mustaţă a apelat pentru cei trei actori amatori la trei adolescenţi delicvenţi, închişi în penitenciare din Craiova şi Rahova. Ce-au făcut ei în film? Au furat o camionetă, au răpit o prostituată, au bătut un om şi trag cu poftă din ţigări. Păi, cam asta au făcut şi în viaţa de zi cu zi de sunt după gratii. Care e şmecheria că nu mă prind. Dacă erau puşi să joace rolul a trei copii care învaţă bine, cântă la vioară şi apoi ajung la facultate, atunci ar fi fost ceva. Aşa, copiii şi-au jucat propriul rol de delicvenţi. După feţele lor chiar le-a făcut plăcere să-l îndese cu faţa în apă pe bietul om legat cu sfoară şi s-o mamelească pe prostituată. Pentru ei, filmul a fost o gură de aer şi o doză de libertate înainte să-şi reia rolul de după gratii. Pentru regizor, sigur a fost o satisfacţie că a luat Ursul de aur. Pentru mine, o pierdere de timp.

Muguri de muşcată şi un pic de Tudor Gheorghe

(c) fotozaharia


Tudor Gheorghe - La Paris
Asculta mai multe audio Vedete »

Visând la zăpadă

Porc cu pipă

"Trăiască porcul". Expoziţie la Muzeul Ţăranului Român. Artişti: Lucian Muntean, Cosmin Năsui, Max Dumitraş. La vernisaj, am fost trataţi cu palincă şi şorici cu aromă de usturoi. Nu vă faceţi iluzii că veţi mai găsi vreo fărâmă de şorici sau vreo picătură de palincă ardelenească, pentru că am ras tot din farfurii, iar din palincă a mai rămas doar mirosul. Că bună a mai fost.

Bravo, domnule Baniciu!

Sala Palatului a fost plină ochi la concertul lui Mircea Baniciu, de pe 3 decembrie. Nu mi-a surâs de la început ideea de a-l asculta pe moş Baniciu, însă nu regret nicio clipă că m-am aflat printre cei 4.ooo de oameni, care au cântat cot la cot cu Mircea Baniciu, Josef Kapl, Leo Iorga, Mircea Vintilă, Ioan Gyuri Pascu, piesele formaţiilor Pasărea Colibri sau Phoenix. Mi-a plăcut mult concertul, iar Mircea Baniciu a fost cel mai bun dintre toţi. Chiar dacă nu mai e un tinerel, vocea nu-i tremură deloc şi a ştiut să-şi distreze publicul cu glume şi poveşti.



Mircea Vintilă, cu vocea obosită, nu mai ţine pasul şi de-abia s-a mişcat din culise până pe scenă. Omul părea cam fără vlagă. Noroc cu Leo Iorga că a stat în spatele lui şi l-a mai ajutat un pic să iasă din încurcătură. Oricum, asta n-a stricat deloc spectacolul lui Mircea Baniciu & Friends & Ana (fiica lui Baniciu). Josef Kapl şi Baniciu, care au rămas prieteni după neînţelegerile din Phoenix, cauzate din câte am auzit de Nicu Covaci, pregătesc un album împreună. La concert, ni s-a dat un CD cu un single de pe acest album, "Pe Argeş în jos", baladă populară transpusă pe muzică rock. Nu sună deloc rău.



Poveste spusă de Mircea Baniciu la concert: "Deseori, oamenii îl opresc pe Mircea Vintilă pe stradă şi îl întreabă: Ce mai faceţi, domnule Baniciu? Iar pe mine mă întreabă, în ultima vreme, - Ce mai faceţi, domnule Alifantis?" În acel moment de aplauze şi râsete, s-a auzit din culise o voce care îl imita pe Nicu Alifantis. Era Gyuri Pascu, omuleţul cu o chitară spânzurată de gât, care nu cântă el cine ştie ce, dar face show. Ţopăie, îşi flutură mâinile şi spune glume. Totuşi, n-am înţeles de ce nu a urcat pe scenă însuşi Nicu Alifantis.



La finalul concertului, am mai avut parte de o surpriză. Mircea Baniciu şi prietenii săi au cântat un colind alături de corul Allegretto. Foarte frumos momentul. Cât despre duetul Mircea Baniciu - Ana Baniciu, fiica artistului, nu pot să spun că sunt foarte încântată. Fata are voce, însă nu prea ştie să o folosească. Entuziasmată şi emoţionată, Ana mai mult a ţipat decât a cântat, mai mult s-a bâţâit decât a dansat. Oricum, taică-su a declarat că e foarte mândru de odrasla lui, aşa că vom mai auzi de ea. Asta a fost tot. Un concert reuşit şi jos pălăria pentru moş Baniciu.

A venit Moşu'!

... În acest an, de trei ori. Nu ştiu dacă am fost atât de cuminte încât Moş Nicolae să treacă de trei ori pe la mine, dar m-am ales cu trei surprize de neuitat. Mai întâi, mi-a adus un aparat foto şi nu unul oarecare, ci un Nikon D40, frumos foc, la promoţie, cu geantă, card de memorie şi un abonament pe şase luni la National Geographic. Apoi, Moşu' mi-a lăsat în cizme un colier din mărgele albastre, pentru ca, mai spre seară, să-mi umple cizmele cu dulciuri, multe, multe şi diferite. Aşa da Moş darnic.