duminică, 5 octombrie 2008

Mere de ţară

Sunt de-un roşu aprins că îţi vine să le mănânci cu ochii. Şi au un parfum cum doar la ţară îl mai întâlneşti. Copăceni, la 70 de km de Rm. Vâlcea, este un sat nici în vârful dealului, nici la stradă, nici frumos, dar nici urât, cu oameni de toate felurile, şi mai gospodari (şi asta se vede în curtea lor) şi mai "ciupiţi", adică ajung acasă pe trei cărări. Abia-abia nimeresc poarta lor, care se mai ţine în două-trei uluci. La Copăceni, cele mai dragi rude ale mele, L. şi D., au o moşie. De fapt, nu e a lor, ci a părinţilor lui D., dar ne-am bucurat cu toţii de ea, într-o sâmbătă de octombrie, cu adevărat călduroasă. Ce noroc pe noi, că a doua zi a plouat încontinuu, cu spume, la propriu. La moşie, o casă bătrânească, cu verandă şi bucătărie de vară, plină cu mere dulci, cu odaia care cândva a fost "camera bună" şi cu dormitorul, care s-a mobilat recent cu un televizor. Nu m-am abţinut să nu fotografiez (cu telefonul lui D., un Nokia destul de deştept, care m-a ajutat enorm în lipsa aparatului meu foto, care din nefericire s-a stricat) carpetele colorate, bibelourile în formă de peşte, florile din plastic sau muştele prinse în pânzele de păianjen. Am mâncat mici şi cârnaţi, am băut must şi am tras în piept un aer sănătos de Copăceni.

Închei cu începutul pentru că ceea ce voi scrie mai jos s-a întâmplat de fapt vineri seara. Eu şi Z. am plănuit ieşirea aceasta de două săptămâni. Voiam să fie o surpriză şi chiar aşa a fost. La zece seara ne-am oprit, după patru ore şi ceva, la poarta casei lui D. şi L., L. fiind sora mea, şi D. soţul ei. I-am întrebat dacă le-a mai rămas mâncare de la cină pentru că noi suntem la poarta lor. Nu ne-au crezut. Kara, cu K sau C, uite că n-am întrebat cum e corect, o căţeluşă lup tare drăgălaşă, ne-a "poftit" în curte, cu lătratul ei, devenit între timp prietenos. După o masă copioasă şi mai ales, gustoasă, am adormit buştean. Urma o zi nemaipomenită. Iar seara un foc în soba de teracotă, numai bun pentru durerile noastre de rinichi.

Şi câteva imagini care dovedesc cât de frumos a fost în weekend.

M-am ales şi eu cu o pungă de mere din grămada asta.

Nelipsitul bibelou - peşte din casele bătrâneşti


Cu poza asta sper să iau premiul Pulitzer



"Râciul" a ajuns în portbagaj, alături de fratele său. La anul, vor ajunge amândoi în untură.

Ce curaj am avut să trecem cu maşina peste acest pod care scârţâia şi îţi lăsa impresia că abia se mai ţine. Mai mult, sub el curgea şi un râuşor.

Un Lamborghini "zgomotos" pe-o stradă de ţară

Kent, hârtie igienică, săpun, brichetă şi castraveţi muraţi pe un suport şubred din lemn. Deasupra, un pahar din plastic.

Un copac uscat.


Oglindă şi două becuri. Artistic.

Flori din plastic cu model.

Muşte în capcană.

Coş fără fum.

Fereastră cu scară şi viţă de vie.

Linguri şi funduri din lemn cioplite de ţiganii din Băbeni.

Peşte proaspăt din râul Olt.

Ea este Kara, cu K. sau C., foarte jucăuşă.

Cum se ciopleşte o copaie.

Apă direct de la sursă.


Carpetă cu flori.

Cu un mic şi cu un cârnat baban ne-am hrănit alte simţuri, mai practice...

2 comentarii:

Anonim spunea...

am doar 2 compleCtari: se scrie Kara , iar Lamborghini nu e pe un drum de tara (poza e facuta undeva la vreo 6-7km de centru, dar tot in oras ne aflam)

Anonim spunea...

io, vasile
tati, vreau si eu un peste din asta, vezi de nu stii pe careva care vrea sa dea cu el de pamint, ofer respect.