La mama. La mă-ta!

Tot nu ne-am lecuit de ţărănoii de la restaurante pentru mulţime, de genul "La mama" sau "City Grill". Scump, nici extraordinar de bună mâncarea şi servire din topor. Z. mi-a propus ieri-seară să ieşim undeva să mâncăm. Fiind aproape de noi, am ales "La mama" din Carrefour Orhideea.

Rezervare pentru ora 19.30. Ajungem cu cinci minute mai devreme şi ne proptim în faţa unei dudui zdravene, care se uită chiorâş la noi. Zicem că avem rezervare. Muierea aruncă două meniuri fără să scoată o vorbă, ci doar face nişte gesturi lipsite de orice urmă de bună creştere, apoi dispare. Ne dăduse masa de la intrare, într-un loc strâmt şi lângă gunoi. Nu suntem pretenţioşi, dar dacă tot mâncăm la "restaurant" măcar să fie decent. Ne tratează ca pe nişte oameni ai străzii, poate chiar mai rău. Şi totuşi suntem bine îmbrăcaţi. Plecăm cu feţele nedumerite. Ne întoarcem totuşi să-i zicem o vorbă. Z. o întreabă de ce s-a purtat aşa cu noi. Ea ridică din umeri şi la câtă nesimţire cară în spinare îi răspunde că nu îşi aminteşte să se fi purtat urât cu noi. Sfidătoare, nici nu clipeşte când minte cu neruşinare. Z., foarte calm (şi eu m-am mirat) o bate pe umăr şi îi spune părinteşte: "Pentru memorie, există lecitină, dar pentru bun-simţ nu există medicament".