Un tablou perfect. Abia la final...

Nu mă duc mâine la vot. Probabil aşa procedează mulţi români sătui de minciunile şi ipocriziile celor care aşteaptă o ştampilă pe mutră. Nu o să votez nici mâine şi nici altădată atât timp cât o să trăiesc în România. N-are rost să mai spun motivele pentru că ele sunt prea evidente. L-am votat pe Traian Băsescu şi chiar m-am dus la vot cu mari aşteptări. Nu spun că regret că am făcut acest lucru, pentru că alternativa, adică Adrian Năstase, era mult mai rea, însă am decis să nu-mi mai pese cine iese preşedinte sau prim-ministru pentru că lucrurile tot aşa vor merge în ţara asta. Recunosc că am avut emoţii pentru alegerile din acest an. Însă pentru cele din America. Îmi place mult de Barack Obama. E foarte deştept, vorbeşte frumos şi e înţelept, şi nici nu are vreun interes să se umple de bani pentru că deja e plin de bani. La noi, săracii bogaţi candidaţi sunt atât de lacomi că nici nu cred că mai au pe unde să pună tot ce au furat. Şi mai vor... Chiar cred că România nu mai are nicio şansă să-şi revină şi să devină o ţară la care să se uite străinii cu jind. De fapt, "să revină" e mult spus pentru a reveni înseamnă să fii fost ceva frumos înainte. România e atât de pierdută că românii fie ei şi cei deştepţi şi umani s-au consolat cu ceea ce li se oferă şi unii chiar îşi impun să creadă că aici e bine pentru că, altfel, spitalele de psihiatrie ar fi pline.

Mă gândeam acum vreo două zile, în drum spre metrou, la cuvântul "respect". Nu mai există în vocabularul nostru. Nu mai avem respect pentru bătrâni pentru că nici ei nu au pentru cei tineri, pe care îi bârfesc şi îi jignesc. Nu mai avem respect pentru cei care coboară din metrou. Cei care aşteaptă pe peron năvălesc pe uşi imediat ce se deschid fără să se uite măcar că cineva îşi face loc să coboare. Te îmbrâncesc şi îţi mai şi aruncă priviri şi ocări pe care abia le poţi duce. Nu mai există respect la supermarket. La ghişeu, casieriţele acre abia deschid gura să îţi răspundă la un simplu mulţumesc. Respect, ce este ăla?


Plouă şi mă uit cu un ochi la televizor. Sunt uşor melancolică. Mă gândesc la moşi... La cei doi moşi care pun în cizme cadouri. Vreau să ningă mult şi noaptea să ies înfofolită şi să mă plimb cu Z. de mână prin zăpada de jumătate de metru, fulgii mari să ne ude fleaşcă şi apoi să intrăm în casă roşii în obraji şi cu mâinile îngheţate. Ăsta e un tablou perfect.