Citind „Foamea” pe burta goală

Sunt la serviciu şi mă plictisesc teribil. Nu ar trebui să spun asta. Ar trebui să spun că muncesc pe brânci, că am spor, că am chef. Dar nu e deloc aşa. Nu vreau să mint. Duminica la serviciu: mai bine mi-ar turna cineva smoală pe vârful bocancului meu cel negru. Aiurez. De la foame. Toată ziua mi-a fost foame. Mi-am luat la pachet o cutie de brânză proaspătă şi două felii de pâine. La serviciu, mi-am dat seama că pâinea se cam stricase. Aşa că am înghiţit cu greu brânza goală. Doar jumătate de cutie, dată pe gât cu două pahare de apă. Toată ziua m-am uitat la ceas. A trecut timpul greu, foarte greu. Şi mi-e foarte foame. Mi-am luat de la un automat o pungă cu ronţăieli, de 3 lei. Păi, chiar că de 3 lei. Că mă ustură şi limba de la ele. Aveau gust de rânced. Am mâncat jumătate de pungă. Şi tot mi-e foame. Ironic: astăzi m-am apucat să citesc cartea scriitorului norvegian Knut Hamsun, „Foamea”. Am ajuns la pagina 39. Am crezut că citind şi bând apă o să uit de foame. Nici vorbă! Mi-e foame şi mai tare. (Îmi place mult cartea, îmi aduce aminte de „Procesul” lui Kafka). Vă spun sincer. E cumplit să citeşti „Foamea” pe burta goală. Delirez. Văd în faţa ochilor numai sandvişuri de la Mac şi KFC şi pizza. M-aş mulţumi şi cu o farfurie mare cu cartofi prăjiţi, acoperiţi cu brânză rasă. Nu mai vreau să aud de salate, de brânzeturi şi lapte, de cereale. De trei săptămâni n-am mâncat nimic care să-mi ţină de foame. Numai chestii „sănătoase” de văd stele verzi în faţa ochilor. E 17.45. Sunt la serviciu de la ora 10.00. Mai am de suportat o oră. Scriu să mai uit. Mai iau o gură de apă. Grisine nu mai bag în gură că deja am bube. Mai am o jumătate de cutie de brânză, dar n-o mai vreau. O arunc la coş. Mă uit la ceas din 2 în 2 minute. Ştiu că asta nu ţine de foame. Dar o să mă răzbun în curând. Cu 2 sandvişuri zdravene şi cu o jumătate de pizza.