Puşculiţa mea cu 27,4 lei

(c) fotografii de Petisa

M-am drogat cu aer de munte

(c) fotografii de Petisa

De Paşte, am fost la Vâlcea. Vă daţi seama că n-am stat niciun pic. Am fost la pădure, pe marginea râului Olt, am fost la Voineasa, unde am tras pe nas, pe gură şi pe urechi aer curat, am cules narcise, am renunţat la regim - cel puţin pentru o perioadă - şi am căutat tot timpul iarbă verde şi copaci înfloriţi. E o vorbă la noi în familie: "A fost de vis". Păi, aşa a şi fost. Timp de trei zile am uitat de serviciu şi de Bucureşti. Mi-a fost dor doar de Mişu, pe care l-am lăsat singur acasă. Vă închipuiţi că ne-a mieunat cu trei guri şi jumătate când ne-am întors. Ne-am împăcat repede pentru că l-am hrănit bine şi l-am pupat şi mângâiat apăsat pe burtică. Ştiu că a trecut minivacanţa noastră frumoasă, dar numai veşti bune. De vineri intrăm în concediu şi ne pregătim de noi porţii de iarbă verde şi aer zdravăn de deal şi de munte.

Bun de privit, bun de mâncat

(c) fotozaharia

Citind „Foamea” pe burta goală

Sunt la serviciu şi mă plictisesc teribil. Nu ar trebui să spun asta. Ar trebui să spun că muncesc pe brânci, că am spor, că am chef. Dar nu e deloc aşa. Nu vreau să mint. Duminica la serviciu: mai bine mi-ar turna cineva smoală pe vârful bocancului meu cel negru. Aiurez. De la foame. Toată ziua mi-a fost foame. Mi-am luat la pachet o cutie de brânză proaspătă şi două felii de pâine. La serviciu, mi-am dat seama că pâinea se cam stricase. Aşa că am înghiţit cu greu brânza goală. Doar jumătate de cutie, dată pe gât cu două pahare de apă. Toată ziua m-am uitat la ceas. A trecut timpul greu, foarte greu. Şi mi-e foarte foame. Mi-am luat de la un automat o pungă cu ronţăieli, de 3 lei. Păi, chiar că de 3 lei. Că mă ustură şi limba de la ele. Aveau gust de rânced. Am mâncat jumătate de pungă. Şi tot mi-e foame. Ironic: astăzi m-am apucat să citesc cartea scriitorului norvegian Knut Hamsun, „Foamea”. Am ajuns la pagina 39. Am crezut că citind şi bând apă o să uit de foame. Nici vorbă! Mi-e foame şi mai tare. (Îmi place mult cartea, îmi aduce aminte de „Procesul” lui Kafka). Vă spun sincer. E cumplit să citeşti „Foamea” pe burta goală. Delirez. Văd în faţa ochilor numai sandvişuri de la Mac şi KFC şi pizza. M-aş mulţumi şi cu o farfurie mare cu cartofi prăjiţi, acoperiţi cu brânză rasă. Nu mai vreau să aud de salate, de brânzeturi şi lapte, de cereale. De trei săptămâni n-am mâncat nimic care să-mi ţină de foame. Numai chestii „sănătoase” de văd stele verzi în faţa ochilor. E 17.45. Sunt la serviciu de la ora 10.00. Mai am de suportat o oră. Scriu să mai uit. Mai iau o gură de apă. Grisine nu mai bag în gură că deja am bube. Mai am o jumătate de cutie de brânză, dar n-o mai vreau. O arunc la coş. Mă uit la ceas din 2 în 2 minute. Ştiu că asta nu ţine de foame. Dar o să mă răzbun în curând. Cu 2 sandvişuri zdravene şi cu o jumătate de pizza.

Knorru' şi sexu'

În drum spre Casa Capşa, o fată m-a întrebat astăzi dacă n-am cinci minute pentru a completa un formular despre o supă. Nu îmi plac deloc aceste abordări, deşi dacă nu mă grăbeam cred că m-aş fi oprit pentru că domnişoara era drăguţă şi cred că nici ei nu îi făcea plăcere să pună întrebări stupide. După ce mi-am terminat treaba la Capşa, m-am întors pe acelaşi drum spre metroul de la Universitate. În colţul unei florării, erau câţiva băieţi care stăteau la pândă. M-au întrebat acelaşi lucru: dacă nu am cinci minute pentru un sondaj despre o supă şi dacă am timp să o gust. Mi-au arătat şi restaurantul. Le-am răspuns sincer că sunt răcită şi că n-am mâncat nimic. "Nu-i nimic, mâncaţi acum", s-au repezit băieţii. Au tot insistat şi până la urmă m-au convins să mă opresc pentru cinci minute. Am zis că n-o să mor dacă îi ajut cu treaba asta. Un băiat cam la vreo 18 ani avea în mână un creion şi un formular motolit, cu răspunsuri deja bifate. Nu mai spun cât s-a bucurat că eram dispusă să îi răspund la întrebări. A fost pentru prima oară când am făcut aşa ceva.

Băiatul: Câţi ani aveţi?
Eu: 29.
Băiatul: Mulţi înainte.
Eu: Mulţumesc, la fel.
Băiatul: Lucraţi în presă, în publicitate sau ceva care are legătura cu aşa ceva.
Eu: Da.
Băiatul: Păi, nu e bine. Mai bine nu spuneţi că lucraţi în domeniile acestea. Lăsăm necompletat.
Eu: Ok.
Băiatul: Sunteţi gospodină, gătiţi acasă?
Eu: Da, îmi place să cred că sunt gospodină. (în timpul acesta băiatul bifa cam ce căsuţe voia el, nicidecum ce îi spuneam eu. Dar l-am lăsat că nu mă interesa ce făcea cu formularul ăla.)
Băiatul: Folosiţi supe instant?
Eu: Nu mai folosesc.
Băiatul: Spuneţi şi dvs. că folosiţi.
Eu: Bine, atunci scrie că folosesc.
Băiatul: Ce cuburi folosiţi: Maggi sau Knorr?
Eu: Foloseam Maggi.
Băiatul: Păi trebuie să spuneţi că folosiţi Knorr.
Eu: Atunci scrie Knorr.
Băiatul: De câte ori pe săptămână folosiţi Knorr?
Eu: Păi, nu-l mai folosesc de multă vreme, v-am spus.
Băiatul: Spuneţi că îl folosiţi de 3 ori pe săptămână.
Eu: (am zâmbit) Păi scrieţi ce vreţi. (v-am spus că băiatul avea bifate răspunsurile)
Băiatul: Obişnuiţi să mâncaţi supe Knorr sau ţineţi vreun regim?
Eu: Ţin regim din motive de sănătate.
Alt băiat: Pentru că sunteţi răcită, nu?
Eu: Nu, ţin regim din alte motive.
Băiatul: Atunci nu sunteţi bună pentru acest chestionar.
Eu: Asta v-am spus şi eu la început, că nu sunt potrivită pentru astfel de formulare.

P.S. În faţa Facultăţii de Litere e un chioşc. În faţa lui, se bălăngănea un moş zdrenţăros, murdar, cu hainele curgând pe el şi beat că abia se mai ţinea pe picioare. În mâna stângă ţinea o doză de bere, nedeschisă. M-am uitat cam lung la el. Omul, fără dinţi în gură şi cu un fâş lung pe care îl târa pe asfalt, mi-a zis aşa: "Săru-mâna, domnişoară! Ehe... Ce, v-aţi schimbat sexu'?" Ă?

Pasiune pentru clovni

(c) fotografii de Petisa

Am prins drag de clovni în adolescenţă. Am fost fascinată de circ şi apoi de păpuşile-clovn (am cel puţin 20). În după-amiaza aceasta, clovnul cu o fluierică în gură a împărţit baloane colorate în parcul Herăstrău. Când a văzut că-i fac poze, mi-a zâmbit cu gura vopsită până la urechi, apoi mi-a scos limba. Am zâmbit şi eu cu toţi dinţii. Nu i-am scos limba, bineînţeles. Că doar sunt o doamnă. :-)

Veveriţe, floricele şi altele

(c) fotografii de Petisa şi Z.
În parcul Herăstrău, într-o sâmbătă frumoasă şi caldă. Şi memorabilă: am învăţat să merg cu bicicleta mea roz. Z. o să vă povestească pe larg despre calităţile mele de biciclistă :-). Să nu vă aşteptaţi că am căzut, pentru că n-am căzut şi nici nu cred că m-am făcut de râs. Am o singură julitură la piciorul stâng de la o frână bruscă şi trebuie să mai exersez cum să iau curba. Şi mai am o febră la picioare şi la fund!.... Dar mi-a plăcut să mă dau cu bicicleta, deşi a fost destul de stresant, fiindcă a fost cam aglomerat parcul.

Bun de văzut şi de ascultat

Ce-o fi afară?

Dragoste mare