Sfarsit de concediu. Prima oprire: Timisoara

Ce tari exotice, ce Europa civilizata! Nu Italia, nu Spania, nu Turcia, nu Tenerife, nu Olanda, nu, nu, nu... Nu spun ca nu as vrea sa le vad, Doamne-fereste! Spun doar ca nu le-am vazut pana acum. Iar concediul de doua saptamani din vara aceasta a fost o aventura, in Romania. Nu stramba din nas, ca n-a fost chiar asa rau. Nici n-am asteptat sa treaca bine ultima zi de lucru, caci ne-am si facut bagajele pentru a doua zi dimineata (eu si Z, adica), o sambata dogoritoare. De unde somn sau stare. Aveam emotii pentru calatoria noastra spre Timisoara. O spun de parca m-as fi dus cine stie unde, salbatic si nemaivazut sau auzit. Aveam emotii pentru ca mi-am dorit sa vad Timisoara pentru a ma convinge ca exista un oras mai bun, mai curat, mai civilizat ca Bucurestiul si, zau, ca m-as fi mutat in Banat. Nu rade si nu arunca cu pietre. Am vazut destule orase din Romania (Cluj, Brasov, Oradea, Valcea, Braila, Galati, Alba Iulia, Sibiu etc, etc) si pot sa spun ca nu m-a dat pe spate niciunul. Aceeasi mizerie oraseneasca, mai putin din cea umana fata de Bucuresti. Deci, daca e sa traiesc in Romania, prefer Bucurestiul, si cine stie, poate ma hotarasc intr-o zi sa plec in lume, asa cum am facut cu multe alte lucruri din viata mea, casa, masina etc.


Un drum lung cu masina, de vreo 600 de km, in 12-13, ore, cu opriri, nu dese, dar lungi. Una de masa (sunt innebunita dupa pranzurile in natura) aproape de Hateg si una de o ora la Castelul Huniazilor, zis si Corvinestilor, la Hunedoara. Drumul a fost lung, dar frumos. Salbatic, dar in paragina. Natura a lasat, omul si-a batut joc. Rauri, munti, brazi, o splendoare. Am ajuns la Timisoara seara, pe la opt. Timisoara, la periferie, e dureros de prabusita, in centru atmosfera e alta. Pietele au denumiri ca in Bucuresti, Unirii si Victoriei, sunt ingrijite, iar rondurile sunt stapanite de porumbei. Cum ajungi sa cunosti Timisoara, te cucereste usor, insa te si intristeaza. Case mari, gandite de arhitecti vienezi, pastreaza urme ale istoriei, cu dantelarii si stiluri aristocratice. Doar ca sunt prafuite, mucegaite si scorojite. Am prins si Zilelele Timisoarei. Asa l-am ascultat pe fostul solist de la UB 40 (m-a uns la suflet concertul). Am stat la o pensiune modesta, cu mic dejun inclus. Camerista, o guraliva, o ardeleanca pura, a povestit cum a fost deportata la Braila, impreuna cu familia ei si a baut apa din cisterna cu urme de petrol. Sa nu te auda ca spui ceva de rau despre Costel Busuioc, mandria Banatului, ca se supara rau. Pe Nicoleta Luciu o considera o mare actrita. No comment!

Dupa trei zile, cu plimbari extenuante si apa multa, dar si somn pe masura, iti vine sa mai stai cateva. Tramvaiul 22 ne-a dus prin tot orasul, care e destul de linistit (Timisoara mai e numita si "mica Viena"), cu oameni destul de saritori, dar sa nu insisti prea mult sau sa abuzezi de amabilitatea lor ca isi schimba rapid fata blanda. Timisoara este un oras colorat, cu multe natii, nemti, unguri, si romani care pocesc limba romana de n-o mai recunosti. Am mancat la un restaurant in centru (mancarea a fost splendida), unde chelnerul ne-a intampinat cu un "Hello" amabil, ne-a invitat la masa, intrebandu-ne in ce limba vrem meniul. I-am raspuns in romaneste ca vrem o ciorba de perisoare, o mamaliguta cu branza si o portie de ficatei in sunca.

L-am vizitat si pe nea Costica, unchiul meu ardelean, voinic si glumet, care a ajuns la Timisoara in urma cu ani multi, incaltat cu pantofii cu toc ai bunicii mele. Are un fiu in Germania, care dupa 16 ani a reusit sa aiba un job bine platit, o casa mare si 2 Mazda. Mai are o fata, care a ramas in Timisoara. Este asistent maternal si are un baiat de 14 ani, uluitor de inteligent. Tanti Ani, sotia lui nea Costica, nu ne-a lasat sa plecam fara sa ne dea o tuica ardeleaneasca din prune, rosii mari din gradina si sunca banateana, cu slanina putina si carne din plin. De la Timisoara, am plecat spre Sighisoara, dar asta este un alt episod. Sa mai spun ca politistii hunedoreni sunt draguti, amabili si destepti. Iti vine sa crezi sau nu am scapat de o amenda de 2 milioane de lei, de un carnet suspendat pe o luna si patru puncte penalizare. Si da, domnule ofiter, am invatat o lectie.