luni, 10 august 2009

Îmi amenajez casa

De trei ani am cumpărat casa şi abia acum o răsturnăm cu susu-n jos. Au trecut deja trei ani?! Mai avem 27 de ani de plată la bancă. Ei, încep să scadă. Azi ne-am trezit, eu şi Z, la 7.00. E ora 23.00 şi suntem rupţi de oboseală. Am luat la rând magazinele cu gresie, faianţă şi parchet. Ne-am hotărât la ceva, dar parcă e nevoie să mai vedem.

Mă gândeam că e greu să fii om mare. Să găseşti meşteri, să cauţi toate cele pentru casă, să faci mâncare, să te duci la serviciu, să speli şi să-ţi faci tot felul de calcule, pe care oricum le-ai aduna sau scădea, tot nu ies. Banii sunt puţini, meşterii cer mult, iar lucrurile de calitate au un preţ. Totuşi, aceste văicăreli ale mele au şi o parte bună. Şi, zic eu, foarte importantă în viaţa unui om. Mare, cum îmi place sau nu-mi place, am ajuns. Astăzi, în timp ce mă uitam după gresie şi faianţă, am avut aşa un sentiment plăcut, mi se încreţise pielea de emoţie că eu eram în stare să aleg, să decid pentru mine, pentru noi, pentru o casă. E un lucru mare pentru cei care cred în familie, într-un loc al lor.

Şi da, am început amenajările. Sună a dezastru, a moloz, a praf, a şmotru. Şi încă n-au venit meşterii. Miercuri e ziua cea mare când încep lucrările de spargere, de curăţare a pereţilor, de văruire. Abia am pus termopane. De miercuri, ne mutăm la nişte prieteni. Pisoiul, de care mi-e dor în fiecare seară, e la Brăila, la socrii. Cam într-o săptămână şi jumătate cred că o să vă arăt poze din "noua" casă. Mâine dimineaţă, o luăm de la capăt, de la 7 dimineaţa pornim iar căutările. Iar seara, aruncăm totul în saci.

De n-aş uita mâine să îi spun mamei mele "La mulţi ani!". Împlineşte 54 de ani.

2 comentarii:

Florentina spunea...

Deci, esti varza. Nu mi-ai spus niciodata in ce zi e nascuta mama ta, ca ai fi aflat ca mai avem ceva in comun: si ziua mamei mele e tot maine. Doar ca mama face 63 de ani. Adica, ce maine... ca e deja 11 august. La multi ani mamelor noastre :) Si noua :))

PETISA spunea...

Stiu ca sunt varza. hai ca am tinut minte si am sunat-o pe mama. Sa ne traiasca mamele si La Multi Ani. In rest, gresie si faianta luam de la hornbach, ca e mai muzical asa si sunt mai putine sortimente. la valea cascadelor e o nebunie, plus ca am dat de doua doamne picate din cer, care ne-au intors si fundul cand au vazut ca nu se pricep. parchet de la bricostore ca e aproape de noi si tot asa au mai putine sortimente si alegerea e mai usoara.
Cat despre noi, ca saptamana asta e ziua noastra, a ta a trecut, a mea e sambata, deci practic suntem de aceeasi varsta cateva zile. de sambata, sunt mai batrana ca tine. La multi ani!