Am o cracă pe maşină

Întotdeauna te gândeşti că n-o să ţi se întâmple tocmai ţie. Că n-o să ai tu ghinionul să-ţi pice o ditamai craca pe maşină, spărgându-ţi parbrizul şi îndoindu-ţi capota. Ei, uite că mi s-a întâmplat tocmai mie. În timpul furtunii de aseară o cracă nenorocită a picat fix pe maşina mea şi a lui Z.. Încurajările au fost de genul: lasă că putea să fie şi mai rău, da’ n-ai văzut la televizor (nu, n-am văzut la televizor pentru că mi-a picat cablul) că sute de bucureşteni au păţit la fel, bine că nu erai în maşină. Nu e bine deloc. Nu sunt mai liniştită pentru că li s-a întâmplat şi altora şi chiar nu mă uit să văd ce se întâmplă cu capra sau cu varza vecinului. Mi s-a întâmplat mie şi e suficient. Sigur că îmi pare rău pentru toţi ceilalţi oameni care poate şi-au găsit maşina ruptă în două ori au fost răniţi. Dar nu mă consolează că a păţit-o şi altul. Nu gândesc în felul acesta. Nu vreau să mă aliniez. Nu vreau să adopt principiile pur româneşti care nu te ridică, nu te fac mai bun sau mai deştept. Din contră.
Sunt tristă. Am această stare de ieri dimineaţă. Parcă am anticipat necazul de aseară. Toată lumea ştie: a fost furtună la Bucureşti. Copaci căzuţi, maşini zdrobite. Printre ele şi maşina mea. Nu a fost avariată foarte tare, doar cât să creeze deranjul. Adică: patru drumuri, dintre care unul la Omniasig – unde ne-a preluat un domn la vreo 58 de ani, cu pantalonii traşi peste burtă, cred că avea şi cravată. Foarte amabil. Atât de amabil că bătea la ochi. Tot timpul spunea că plăcerea e de partea lui că ne-a cunoscut, că imediat terminăm, că uite acu’ mergem să-i facem maşinii nişte poze... O dulceaţă de om. Până când... Nu se putea altfel. Încă suntem în România şi nu s-a schimbat nimic de ieri sau de acum doi ani sau mai bine. Când am început să-l întrebăm una-alta, de bun-simţ, omu’ ne-a întors spatele şi ne-a vorbit cu fundul. Oricum avea faţă de cur lăsat şi nu m-a păcălit cu vorbele lui prefăcute. Bună-ziua? De unde? Că n-am mai apucat să-i zicem. Era prea ocupat. Mai e o parte rea şi termin cu necazurile: tre’ să scoatem şi 150 de euro din buzunar. Că aşa a hotărât casa de asigurări, la nici un an de la contract să ne mai adauge o clauză. Partea bună: maşina e deja în service şi o s-o recuperăm destul de repede. Mai repede decât ne-am fi aşteptat. Şi mai e o veste bună: dacă la noapte e iar furtună, maşina e la adăpost. Uf!

Apropo de necazul nostru a ieşit şi un banc. În urmă cu câteva luni, Z. a intrat cu maşina (o rană uşoară a suferit sărăcuţa, dar tot alergătură) în copacul din faţa balconului. Aseară, din acelaşi copac a picat o cracă puturoasă pe maşina noastră. Morala? S-a răzbunat copacul!