sâmbătă, 20 iunie 2009
vineri, 19 iunie 2009
joi, 18 iunie 2009
miercuri, 17 iunie 2009
Doi domni cu părul alb
După câte lucruri urâte mi s-au întâmplat în ultima vreme, astăzi am avut parte de un moment drăguţ. Mai spre seară. Mă aflam în metrou, aproape de staţia unde trebuia să cobor, când m-am trezit că zâmbesc singură. Şi nu pentru că am luat-o razna ori că mi se trage de la atâtea momente pe care aş vrea să le îngrop şi să nu le mai scot niciodată la suprafaţă, nici măcar pentru amuzament. Doi domni, unul dintre ei avea părul mai alb decât celălalt, se pofteau să stea jos. Un singur loc, doi domni şi multă amabilitate. Şi nu una gratuită. "Da', poftiţi dvs. Ba nu, staţi dvs. Au ţinut-o aşa vreo două minute. S-a aşezat până la urmă domnul cu păr mai puţin alb, dar nu vă zic cu câtă jenă a luat loc şi ce stingherit se simţea. Lângă el era o tânără durdulie care îl poftise să stea jos pe domnul complet alb în cap. Şi ce mai circ simpatic, şi ce mai schimburi de cuvinte frumoase şi amabilitiţi! Şi asta chiar n-a fost la mişto!
sâmbătă, 13 iunie 2009
joi, 11 iunie 2009
luni, 8 iunie 2009
duminică, 7 iunie 2009
sâmbătă, 6 iunie 2009
Ce-am fotografiat pe Calea Victoriei
Un răsărit de lună în Piaţa George Enescu.
Un geam plin de praf, acoperit cu tot felul de înjurături şi desene mai mult sau mai puţin artistice. Dincolo de geam era o încăpere abandonată.
Hăinuţe pentru bebeluşi cu mesaje haioase.
Haine de firmă la găleată.
Un suport pentru o reclamă. Mi-a plăcut cadrul de fier negru pentru că dă bine cu albastrul cerului.
Cioburile artistice ale lui Nemţoi.
Asta poate fi orice...
O căsuţă mică-mică între coloşi.
Chiar că politica alunecă pe gât în jos mai bine cu apă.
Un motan leneş, dar tare drăgălaş. Mângâiat pe burtă, se răsfăţa tot.
(c) Fotografii de Petisa
Faţă-n faţă cu Mircea Radu
(c) Fotografie de Petisa
S-a întâmplat ieri-seară, când am pornit noi frumuşel pe picioare să facem fotografii pe Calea Victoriei. În Piaţa George Enescu, era o sărbătoare ceva cu titlul "Ciao Italia". Prezentator şi cântăcios: Horia Brenciu, care apropo: are o voce foarte bună. Dar atracţia aparatului meu foto a fost Mircea Radu, care îi făcea fotografii lui Horia Brenciu. Şi eu îi făceam tot lui Horia Brenciu şi când, deodată, am văzut pe cineva în faţa mea cu aparatul îndreptat spre Brenciu. Era Mircea Radu. Io, hop, cu aparatul la ochi să-i fac o poză. Când îl mai vezi pe Mircea Radu în postura de fotograf. M-a văzut şi după ce-a lăsat aparatul de la ochi, mi-a zâmbit aşa cum face el la emisiunea "Din dragoste". Acu' e momentul să recunosc că atunci când aveam vreo 15-16 ani şi Mircea Radu era prezentator de ştiri la TVR, făcusem o pasiune pentru el. Şi uite-aşa urmăream ştirile în fiecare seară. Acu', domnul Mircea Radu a albit pe la tâmple, tot micuţ e, dar elegant. Vă mai spun o întâmplare. După ce-am terminat facultatea şi ştiţi cum e: alergi ca musca fără cap după o slujbă fie ea şi prost plătită. Cum în Bucureşti nu ştiam pe nimeni, nu cunoşteam nici oraşul, am luat anunţurile din România liberă şi am dat peste nişte castinguri pentru emisiunea "Din dragoste". Nu urma să fac mare brânză: urma să aplaud la glume. Ţin minte că am stat o zi întreagă, pentru două emisiuni, şi am primit 8 lei. Fără mâncare şi fără apă. N-am prins reluarea emisiunii să mă văd cum rânjesc cu gura până la urechi. Mi-au spus nişte prieteni că parcă au văzut în public o fată cu bluză albă, cam transparentă. Da, eu eram. Era bluza mea cea bună.
miercuri, 3 iunie 2009
Am o cracă pe maşină
Întotdeauna te gândeşti că n-o să ţi se întâmple tocmai ţie. Că n-o să ai tu ghinionul să-ţi pice o ditamai craca pe maşină, spărgându-ţi parbrizul şi îndoindu-ţi capota. Ei, uite că mi s-a întâmplat tocmai mie. În timpul furtunii de aseară o cracă nenorocită a picat fix pe maşina mea şi a lui Z.. Încurajările au fost de genul: lasă că putea să fie şi mai rău, da’ n-ai văzut la televizor (nu, n-am văzut la televizor pentru că mi-a picat cablul) că sute de bucureşteni au păţit la fel, bine că nu erai în maşină. Nu e bine deloc. Nu sunt mai liniştită pentru că li s-a întâmplat şi altora şi chiar nu mă uit să văd ce se întâmplă cu capra sau cu varza vecinului. Mi s-a întâmplat mie şi e suficient. Sigur că îmi pare rău pentru toţi ceilalţi oameni care poate şi-au găsit maşina ruptă în două ori au fost răniţi. Dar nu mă consolează că a păţit-o şi altul. Nu gândesc în felul acesta. Nu vreau să mă aliniez. Nu vreau să adopt principiile pur româneşti care nu te ridică, nu te fac mai bun sau mai deştept. Din contră.
Sunt tristă. Am această stare de ieri dimineaţă. Parcă am anticipat necazul de aseară. Toată lumea ştie: a fost furtună la Bucureşti. Copaci căzuţi, maşini zdrobite. Printre ele şi maşina mea. Nu a fost avariată foarte tare, doar cât să creeze deranjul. Adică: patru drumuri, dintre care unul la Omniasig – unde ne-a preluat un domn la vreo 58 de ani, cu pantalonii traşi peste burtă, cred că avea şi cravată. Foarte amabil. Atât de amabil că bătea la ochi. Tot timpul spunea că plăcerea e de partea lui că ne-a cunoscut, că imediat terminăm, că uite acu’ mergem să-i facem maşinii nişte poze... O dulceaţă de om. Până când... Nu se putea altfel. Încă suntem în România şi nu s-a schimbat nimic de ieri sau de acum doi ani sau mai bine. Când am început să-l întrebăm una-alta, de bun-simţ, omu’ ne-a întors spatele şi ne-a vorbit cu fundul. Oricum avea faţă de cur lăsat şi nu m-a păcălit cu vorbele lui prefăcute. Bună-ziua? De unde? Că n-am mai apucat să-i zicem. Era prea ocupat. Mai e o parte rea şi termin cu necazurile: tre’ să scoatem şi 150 de euro din buzunar. Că aşa a hotărât casa de asigurări, la nici un an de la contract să ne mai adauge o clauză. Partea bună: maşina e deja în service şi o s-o recuperăm destul de repede. Mai repede decât ne-am fi aşteptat. Şi mai e o veste bună: dacă la noapte e iar furtună, maşina e la adăpost. Uf!
Apropo de necazul nostru a ieşit şi un banc. În urmă cu câteva luni, Z. a intrat cu maşina (o rană uşoară a suferit sărăcuţa, dar tot alergătură) în copacul din faţa balconului. Aseară, din acelaşi copac a picat o cracă puturoasă pe maşina noastră. Morala? S-a răzbunat copacul!
Sunt tristă. Am această stare de ieri dimineaţă. Parcă am anticipat necazul de aseară. Toată lumea ştie: a fost furtună la Bucureşti. Copaci căzuţi, maşini zdrobite. Printre ele şi maşina mea. Nu a fost avariată foarte tare, doar cât să creeze deranjul. Adică: patru drumuri, dintre care unul la Omniasig – unde ne-a preluat un domn la vreo 58 de ani, cu pantalonii traşi peste burtă, cred că avea şi cravată. Foarte amabil. Atât de amabil că bătea la ochi. Tot timpul spunea că plăcerea e de partea lui că ne-a cunoscut, că imediat terminăm, că uite acu’ mergem să-i facem maşinii nişte poze... O dulceaţă de om. Până când... Nu se putea altfel. Încă suntem în România şi nu s-a schimbat nimic de ieri sau de acum doi ani sau mai bine. Când am început să-l întrebăm una-alta, de bun-simţ, omu’ ne-a întors spatele şi ne-a vorbit cu fundul. Oricum avea faţă de cur lăsat şi nu m-a păcălit cu vorbele lui prefăcute. Bună-ziua? De unde? Că n-am mai apucat să-i zicem. Era prea ocupat. Mai e o parte rea şi termin cu necazurile: tre’ să scoatem şi 150 de euro din buzunar. Că aşa a hotărât casa de asigurări, la nici un an de la contract să ne mai adauge o clauză. Partea bună: maşina e deja în service şi o s-o recuperăm destul de repede. Mai repede decât ne-am fi aşteptat. Şi mai e o veste bună: dacă la noapte e iar furtună, maşina e la adăpost. Uf!
Apropo de necazul nostru a ieşit şi un banc. În urmă cu câteva luni, Z. a intrat cu maşina (o rană uşoară a suferit sărăcuţa, dar tot alergătură) în copacul din faţa balconului. Aseară, din acelaşi copac a picat o cracă puturoasă pe maşina noastră. Morala? S-a răzbunat copacul!
luni, 1 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)