Ciocolată de casă

(c) Fotografii de Petisa (ciocolata din imagini făcută tot de Petisa)

Cea mai bună ciocolată pe care am mâncat-o vreodată. Z. poate să confirme.

"Anuţ" şi o veste bună

Vestea bună e că, de mâine, nu mai fac ţurţuri la nas când îl scot dimineaţa de sub plapumă. Partea proastă e că, în anunţul de mai sus, domnu' administrator al blocului în care stau a nenorocit aproape fiecare cuvânt.

Decor cu mere

Soundtrack...






(c) Fotografii de Petisa

Prin natură

(c) Fotografii de Petisa

Întâmplare cu un bătrân

Prin postul acesta nu vreau să mă laud. Nici nu cred că am făcut ceva măreţ. Scriu despre această întâmplare, pentru că am rămas cu o amintire. Bătrânul din povestea de mai jos mi-a adus aminte de bunicul meu de 85 de ani, care m-a crescut de la prima lună de viaţă şi mi-a dat o singură palmă la fund. Şi pentru palma asta i-a părut rău şi a plâns. Iar eu chiar eram un drac în copilărie. Joi seara am ieşit cu Z. la o pizza, la Tip-Top, pentru că era în calea noastră. Am comandat şi ne-am aşezat la o masă. În timp ce vorbeam noi despre ceea ce ni s-a întâmplat peste zi, un bătrân, pe care nici nu l-am fi băgat în seamă dacă nu făcea zgomot când aşeza scaunele la mese, se tot foia prin pizzerie (sau ce-o fi Tip-Top ăsta, pentru că are şi desert şi mâncare gătită, şi pizza). Bătrânul are în jur de 70 de ani. Poate chiar mai mult. Nu era un om al străzii. Era curat, spălat, îmbrăcat decent, cu pălărie pe cap şi sandale maro în picioare. Arăta ca un bunic oarecare. S-a aşezat la o masă şi a aşteptat. O fată i-a întins un rest de sandviş şi nişte bani. El i-a mulţumit şi a mâncat cu poftă. După ce a terminat, s-a aşezat la o altă masă şi a ros două oase de pui lăsate de un băiat. A mai mâncat şi o lingură dintr-un rest de prăjitură. Apoi, s-a aşezat la o masă lângă noi. Nu prea ştii cum să reacţionezi în astfel de momente: să nu încurajezi cerşetoria sau să nu-l laşi pe omul ăla să moară de foame? Mi s-a făcut milă şi m-am ridicat să-i cumpăr ceva de mâncare. Când am ajuns la casă, m-am gândit mai bine şi m-am dus să-l întreb dacă îi place varza călită, pentru că vreau să-i cumpăr o porţie. „Vreau... ceva ... cum să spun... cu cartofi aşa. O salată orientală“, mi-a zis bătrânul. M-am dus să-i iau salată orientală, dar n-aveau. Bătrânul m-a tras de mânecă şi m-a întrebat dacă nu am să-i dau nişte bani, să aibă pentru a doua zi, pentru că în ziua respectivă mâncase. I-am zis că bani nu-i dau, doar mâncare dacă vrea. S-a bucurat atât de tare când i-am dus la masă varza călită şi o bucată de pâine, încât nu ştia cum să-mi mulţumească. „Ohhhooo, ce bun e! O păstrez pentru mâine!“, a spus bătrânul.

O gură de Câmpulung

Vineri pe la prânz ne gândeam unde să ieşim din casă sau din Bucureşti. Am numărat pe degete: diverse parcuri, apoi Sinaia, Predeal, Bran. Am zis într-o doară Câmpulung Muscel. Şi Câmpulung Muscel a fost. La 3 după-amiaza eram deja cu un pateu cu brânză în mână. Delicios. E deja o tradiţie la noi în familie. Când ajungem în Câmpulung dăm fuga la patiserie şi apoi căutăm o gogoşerie. Şi nu una modernă, unde gogoaşa e numită fiţoşica, înfuriata sau umflăţica. La piaţă, e o gogoşerie unde fac gogoşi mari, simple, crocante, date doar prin zahăr pudră. De la piaţă am mai luat ceva. Nu puteam să plecăm din Câmpulung fără celebrul caşcaval afumat. N-a plouat, nici soare n-a fost, dar suficient de bine cât să colindăm oraşul, să luăm câteva guri de aer curat şi să facem câteva poze. Ne-am întors acasă cu o roată de caşcaval, cu o gutuie şi două nuci şi cu un buchet de flori, culese de pe stradă. (Fotografii de Petisa)