Lapte şi vin

... în pahare cumpărate de la IKEA.

Muguri de primăvară

Special pentru Verbiaj

Chec cu nucă, stafide şi nes.

D'ale lui Gâgă

Să-l prindem pe acest criminal şi...şi...şi... şi să-i găsim o mireasă. Poate aşa îi vine mintea la cap şi îşi găseşte o meserie cumsecade. Că cea de criminal nu prea mai e la modă. Plus că nu iese niciun ban din asta. Da, dar faima... Astfel cum ar fi ajuns la Dan Diaconescu poza cu tinerelul. Şi uite aşa o să suspine bietele fete (ne) măritate după criminali chipeşi. Cioacă...ah...Cioacă... ah...


Nea Rumeguş şi-ar da şi lingura de la gură ca să avem ce pune pe masă la nuntă. Ptiu, dacă vedeam mai repede anunţul, adică acum trei ani, mă rugam de el să îmi dea şi rochia de mireasă a nevestesii şi dacă mă gândesc mai bine omul, în dărnicia lui fără margini, ne-ar fi dat şi resturile de prin frigider. Şi ce ieftin scăpam!




Biserica Creştină Răscumpărarea Domnului... Cum Domnul nostru a fost furat şi eu de-abia acum am auzit?



Ce caută ăla micu' sub paltonul meu?


Program baie comunală: marţi, miercuri, joi şi vineri se spală bărbaţii, femeile, doar lunea... Şi mai zicem că suntem egali în drepturi! Bărbaţii ăştia nu ne vor curate şi frumoase...

Umbrele noastre

Cam multă bătaie de cap pentru această poză. Mişu i-a cam lăsat urme pe gât lui Z.



Mişu, ridicat în slăvi.


Poză de familie.


Cum i-a pus Dumnezeu mâna pe cap lui Z.


Eu... şi nişte semne obscene.



Mâna mea proiectată pe frumosul nostru perete portocaliu.


Din nou, Mişu, cam chinuit pentru aceste fotografii. Dar să vedeţi mâinile mele pline cu zgârieturi.

Am fost la discotecă

Vineri seara mi-am pus ştrampii roşii (mai elegant se zice în loc de ştrampi - desuuri) şi fusta cu trandafiri roz. Parfumată, pieptănată şi cu cizmele spălate. Toate aceste pregătiri pentru clubul El Grande Comandante. Că aşa se poartă acum. Club i se zice, nu discotecă, deşi cam aşa arăta al nostru. Nu era prima oară când mergeam în clubul ăsta, ci a doua. Îl ştiam oarecum select, cu muzică în surdină, cu mese multe etc, etc. Pe uşă un afiş tranşant anunţa că distinsul local şi-a făcut şi garderobă. Intrăm (eu şi Z.). 10 lei biletul. Z. se încurcă în bani, mai mult intenţionat, şi dă 15 lei pentru amândoi. Garderoba... 1 leu, dacă vrei să îşi laşi hainele pe umeraş. Au prins băieţii că adolescenţii nu caută luxul din cluburile decente, ci zbânţuiala, aşa că au trecut la afaceri. Smulg bani din orice. Să mergem mai departe. Cam strâmt şi cam plin. De ce să n-o zic pe-a dreaptă: m-am simţit cu 10 ani mai tânără. Era genul de discotecă unde se adună puştimea să "se facă muci" şi să mai agaţe o aventură de-o noapte. Mai departe... La început, rock la greu. Nu prea desluşeai melodiile, darămite versurile, din cauza basului, însă nu era rău. Apoi, dă-i nene cu "Vara asta" a celor de la Vama Veche (când mai convieţuiau) cântată acum nu ştiu câte veri pe plajă, la Costineşti. Dă-i şi-un Prodigy amestecat cu Romica Puceanu. Acum faza cea mai tare. "Dacă pleci, ia-mă şi pe mine.." a lui, cum îi zice? Cătălin Crişan. Hai că am trăit să o aud şi pe asta. După atâta rock şi chiar credeam că o s-o ţină în ritmul ăsta (nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt o rockeriţă, dar nici o fană a lui Cătălin Crişan). Berea e ieftină. 5 lei. Plus o tequila, gratis, pe biletul de intrare. În rest, înghesuială, bliţuri, fum, ţărani (nu de la sat), gagici şi gagii. Am ignorat toate astea şi m-am simţit bine. Am dansat două ore şi chiar nu îmi vine să cred, am ajuns acasă devreme. Pe la 2 noaptea sau dimineaţa eram deja în pat. Pe la 11.00 a doua zi eram fresh.

Bocancii lui Z.

... Şi poza făcută de mine. Plus munca mea. Io i-am lustruit.

Ghiocei la 1 leu

"Luaţi, mamă, ghiocei de pădure... parfumaţi...", îşi atrăgea clienţii o băbuţă la metrou Crângaşi. N-am luat de la ea... Eram în drum spre serviciu şi mă grăbeam. Seara, o ţigancă vindea aceeaşi "marfă" de primăvară. Tot la Crângaşi. 1 leu bucata, pardon bucheţelul. Ofertă: trei bucheţele la 2 lei. "Hai să-mi faci şi mie vânzare", mă păcăleşte ţiganca. Iau trei. Parfumaţi.

Garofiţe, garofiţe...

Cred că sunt singura fată căreia îi plac garoafele. Ştiu că se pun la coroanele morţilor şi pe pieptul decedatului. Îmi plac atât de mult încât mi-aş umple o cameră cu sute, mii de garoafe. N-am o culoare preferată. Z. mi-a luat ieri seară un frumos buchet (îmi ştie pasiunea). Fără vreo ocazie anume.

O casă care nu e de vânzare

Pe bd. Eroilor Sanitari, în drum spre muzeele Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu (care se află uşă în uşă, într-un bloc vizavi de Palatul Cotroceni) am văzut această căsuţă. De fapt, a văzut-o Verbiaj şi eu i-am făcut poză. Lucky me! Deci, apare pe blogul meu. O căsuţă ruptă din basmele cu vrăjitoare, copii rătăciţi şi munţi de turtă dulce şi acadele. În cazul de faţă copiii rătăciţi eram noi pentru că nu găseam muzeele alea pe care le mai văzusem cu altă ocazie (stau prost cu orientarea), vrăjitoarea era proprietarul pentru că îşi pusese ambiţia să nu o vândă (mă întreb pentru ce preţ ar fi totuşi dispus să renunţe la ea), iar turta dulce era doar în mintea noastră pentru că ne era foame. Căsuţa din Bucureşti nu e de vânzare, o spun trei plăcuţe din metal. Probabil cine o vedea se îndrăgostea pe loc şi sărea să o cumpere. Asta cu anunţul că nu e de vânzare îmi sună cunoscut. A, da! "Avem ouă proaspete". "Nu vindem bilete". "Am adus marfă nouă" sau "Nu vindem ţigări minorilor". Etc, etc.