O broască simpatică

Grădina din balcon

Am chef să scriu. Despre orice. Oricine. Despre cât de mult îmi place să merg pe picioare, până fac bătături. Azi am mers mult pe picioare. Vreo 5 ore. Am descoperit un lac. Lacul Morii, undeva pe lângă Crângaşi. Mi-a plăcut. Dacă era puţin nisip în jurul lui, aş fi zis că sunt la mare.

M-am apucat de grădinărit. Uşor. La scară mică. Pe pervazul din dormitor şi în balcon. Deja ghivecele s-au mai înmulţit. Am o floare, care anul trecut a stat înflorită mai bine de o lună, iar acum are doar petale verzi, ceea ce mă enervează la culme. O floricică vreau. Indiferent de culoare. Mai am o aloe vera micuţă şi tot verde, seacă. Într-o jardinieră am pus seminţe de crăiţe şi imortele (cum le zice popular) şi în două ghivece pătrăţoase am sămânţat muşcata dracului, ochiul boului şi nu mai ştiu ce bobiţe. Unele şi-au scos de sub pământ trupurile firave şi verzi şi aşteptăm. Flori. Flori multe şi colorate. Le-am pus şi un fluture portocaliu şi un pitic de grădină, unul mic de tot, ca să le ţină de urât.

De mult n-am mai vazut, într-o piaţă, în Bucureşti, ţărani adevăraţi, băbuţe cu batic şi mâini muncite şi pline de cute de la sapă. Nu ţigani care mută roşia dintr-o grămadă în alta şi ascund cartofii găunoşi în grămadă, cu ochii aţintiţi asupra ta doar-doar n-ai observa. Am cumpărat cu drag lobodă roşie, ceapă şi mărar. Pentru o ciorbă şi un ostropel. La răsaduri de flori, n-am avut noroc. Doar ţigănci nesimţite (încep să cred că sunt rasistă) care îţi zâmbesc fals şi te fac să crezi că cine ştie ce marfă bună şi ieftină vând. Nu cumva să te pună dracu' să nu cumperi de la ele că te blesteamă şi te spurcă pe la spate de sughiţi toată ziua. Astăzi n-am luat flori de nu mă uita şi panseluţe de la o ţigancă tânără. De sughiţat, n-am sughiţat, dar chiar regret să n-am luat două-trei fire de răsad. Că ţăranii noştri, ăia arşi de soare şi cu ochii brăzdaţi de riduri, cu unghiile negre de la pământ, nu se omoară să planteze flori. Sau îi prind urâtele la înghesuială, dimineaţa, şi le iau toată munca pe nişte amărâţi de bănuţi? M-am bucurat să văd la Vâlcea ţărănci cu batic pe cap care vindeau cu un leu buchetul (cinci fire) de lalele, ghiocei galbeni şi narcise. V-am spus ce frumoase erau? Şi ţărăncile şi florile. La Bucureşti e mai scump. E un leu firul, iar ţăranca ... Nu e.

Aveţi grijă la ce scoateţi pe gură, că s-ar putea să mă supăraţi. Un nesimţit chelios m-a supărat deunăzi. În autocar. De la Rm. Vâlcea la Bucureşti. Ieşeam din Piteşti. Un macho pe scaunul din faţa mea se rotunjea către tanti de lângă el în timp ce muşca din cei şapte covrigi lăsând să curgă firimiturile pe barbă. Ce greţos! Aşa... Cu gura plină de rahat, mormăia că toţi câinii ar trebui împuşcaţi. Nu zău! Şi toţi proştii ca el! adaug eu. Aveam pumnii pregătiţi pentru câteva scatoalce peste chelia fără creier. M-a oprit Z. De când mă ştiu am avut căţei. Şi pisici, dar asta e altă poveste. Cartofior, Lucas, o căţeluşă vioaie, omorâtă de nişte vecini binevoitori. Şi zilnic trec pe lângă haite de câini, înfometaţi şi schilozi. Mi s-a întâmplat să îi văd alergând spre mine. Gata, nu mai scap necapsată, ziceam. Începeam să vorbesc cu ei. Să îi dojenesc uşor şi să îi îngân. De fiecare dată, mi-a ieşit. De câte ori văd la tv sau citesc în ziare despre "ororile" provocate de căţei, nu îmi vine să cred. Am impresia că e doar un film prostesc. Iar proşti sunt oamenii care chiar cred că problema se rezolvă omorând suflete care nu pot să vorbească, să riposteze sau măcar să îşi ceară iertare. Soluţii sunt. Bani s-ar găsi. Indiferenţă, însă, cu carul. Tare aş vrea să fiu căţel. Să-i muşc de fund pe cei care mă dau laoparte cu piciorul, mă lovesc cu maşina lor luxoasă şi mă lasă să mor în stradă şi dacă are cineva chef să mă arunce apoi în şanţ. Să-i muşc de fund pe cei care mă leagă cu lanţul într-un coteţ murdar sau mă ţin schelălăind într-un balcon. Şi ce i-am mai muşca de fund. Asta da răzbunare de căţel!

P.S. Detest campaniile împotriva animalelor şi îi detest pe oamenii care nu-şi păzesc curu' de botul lui Zdreanţă, Rex sau Lăbuş.

Mai am câteva zile de concediu

Nu, n-am câştigat la Loto şi nici n-am fugit din ţară. Din cele două săptămâni de concediu mai am câteva zile. Ce-am făcut? Păi, vreo două zile la Rm. Vâlcea, alte trei la Brăila şi multă leneveală. Dar să nu mai trândăvesc atât căci acu' vine Paştele şi trebuie să încep pregătirile. Da, anul acesta nu mai mergem la părinţi, bunici şi alte rude care să ne aştepte cu masa pusă. Vom petrece la noi acasă cu drob, salată de boeuf, curcan la cuptor, 20 de ouă roşii (şi vreo 15 galbene şi verzi), cozonac, toate făcute de mâna mea. Sper să îmi iasă. Ar fi o premieră culinară.