Fotografii şi poveşti

duminică, 3 ianuarie 2010

S-a terminat!

E ora 19.22. Afară încă ninge. Cu fulgi mici şi frumoşi. I-am văzut la lumina unui felinar din faţa blocului. Vecinii de peste drum încă mai au luminiţe la geamuri şi parcă sunt mai vesele ca oricând, deşi s-a terminat. S-au dus Crăciunul şi Revelionul. Din bucătăria mea se aude ABBA. E seara ABBA. Sunt la ceas de nostalgie. De vreo câţiva ani încoace, în ultima zi înainte serviciu, după atâtea zile libere, desfac bradul. Este cel mai trist proces. Pe cât de veselă eram când l-am împodobit împreună cu Mişu şi cu sora mea, pe atât de tristă am fost uitându-mă la el în ultimele două zile, ştiind că urmează să-i dau jos beteala. Afară ninge şi eu mă gândesc deja la primăvară. În mintea mea, dacă s-au terminat Sărbătorile de iarnă, deja număr zilele până la primii ghiocei. Cei adevăraţi, de primăvară, nu cei care răsar, săracii, printre smocuri de zăpadă. Am avut parte de zile foarte liniştite. De data aceasta am rămas acasă, n-am mai fost nici la Brăila, la socrii, nici la Vâlcea, la ai mei. Ne-am pupat la telefon şi ne-am urat toate cele şi atât. Au fost cele mai liniştite sărbători de până acum, deşi tânjesc după cele din copilărie când mă punea mama să dorm după-amiaza pentru "a rezista noaptea". Da', de unde! Cine putea să doarmă! Aşteptam colindătorii, iar dacă eram la ţară, chiar eu făceam parte dintre aceştia. Nu conta că era afară un frig de-ţi crăpa obrazul.
Eu, soră-mea şi bunica ne trezeam la patru dimineaţa să pornim "în colindeţ". Vânam turta dulce, eugenia şi gogoşile calde. Covrigi dădea cam toată lumea şi ne cam săturaserăm de ei. Se făcea şapte dimineaţa când ajungeau colindătorii în curtea noastră. Cine să se mai culce în patul cald, cu soba arzând la cap! Luam sania şi ieşeam pe uliţă până se făcea seară, cu mici pauze de masă. Astea erau sărbătorile pe care le iubeam. Nu cele de la oraş, cu luminiţe ca la nebuni, cu vizite la supermarketuri sau cu beţii prelungite. Ca să nu mai amintesc de tăierea porcului! Ne băgam mâinile în urechi ca să nu-l auzim guiţând când era alergat prin curte pentru a fi înjunghiat. Asta nu ne plăcea deloc. Chiar sufeream şi plângeam. Dar ne trecea repede când furam şorici bine spălat şi periat. Şi ce bine mirosea carnea de porc la tigaie! Au trecut mai bine de zece ani de când n-am mai luat parte la o sărbătoare deplină de iarnă, aşa cum o percepeam eu în copilărie.

joi, 15 octombrie 2009

"Anuţ" şi o veste bună

Vestea bună e că, de mâine, nu mai fac ţurţuri la nas când îl scot dimineaţa de sub plapumă. Partea proastă e că, în anunţul de mai sus, domnu' administrator al blocului în care stau a nenorocit aproape fiecare cuvânt.